15 August 2013

Seful Autonom Rent-a-car: Avem nevoie de crestere economica bazata pe investitii



Cresterea economica din primul semestru nu a ajutat prea mult firmele de inchirieri de masini pentru ca Romania a stat prost la capitolul investitii straine, spune Marius Stefan, fondatorul companiei de inchirieri de masini Autonom Rent-a-Car.

“Ma intereseaza investitiile straine in Romania si acolo am stat foarte prost, suntem in scadere continua, de la an la an. Serviciile pe care eu le ofer sunt foarte potrivite pentru companii la inceput de drum si in special cu capital strain. Si atunci cand sunt investitii mici in Romania, normal ca si perspectiva mea de a face business cu aceste companii scade", a precizat Marius Stefan in cadrul Start-Up Wall-Street, emisiune moderata si realizata de jurnalistul Claudiu Vrinceanu.

Produsul Intern Brut (PIB) a urcat in trimestrul al doilea, fata de precedentele trei luni, cu 0,3%, astfel ca in prima jumatate a anului cresterea economica s-a plasat la 1,7% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, anunta Institutul National de Statistica (INS). De asemenea, investitiile straine directe atrase de Romania in primul semestru au totalizat 666 milioane de euro, in scadere cu 19% fata de perioada similara a anului anterior.

Dupa primele 6 luni, afacerile Autonom Rent-a-Car continua sa creasca, fiind in urcare cu 40% fata de ianuarie-iunie 2012. Anul trecut, firma de inchirieri auto a raportat o cifra de afaceri de 8,5 milioane de euro, in urcare cu 63%, de la 5,5 milioane de euro in 2011.

Autonom Rent-a-Car estimeaza piata de rent-a-car din Romania la 4.500 de masini.



Citeste si