Gefco Romania, al doilea mare operator de transport de autovehicule si de logistica auto din Romania, spune intr-un interviu acordat wall-street.ro ca o reducere a TVA-ului ar scadea, potential, imprumuturile financiare, iar o modificare a CAS ar influenta profitabilitatea companiei, considera Christophe De Korver, managing director.

Wall-Street.ro: Cum a evoulat business-ul anul acesta?
Christophe De Korver:
2013 a fost un an mai bun pentru GEFCO Romania. Anul trecut, ne-am confruntat cu o scadere a volumului in ce priveste clientii, in special pentru fluxurile spre sau dinspre Europa de Vest si, astfel ca, a trebuit sa facem anumite schimbari pentru a veni in intampinarea noilor nevoi ale clientilor nostri – principalul nostru obiectiv de anul trecut a vizat optimizarea. In 2013, am fost mai bine pregatiti sa facem fata acestor conditii si am invatat din experienta anterioara a lui 2012 sa ne adaptam mai rapid. Astfel ca am fost mai eficienti si mai competitivi anul acesta.

Wall-Street.ro: Ce v-ar interesa mai mult, sa se reduca TVA sau CAS?

Christophe De Korver: Profitabilitatea noastra este direct afectata de orice modificare a CAS. Astfel ca, orice reducere a acestui cost este benefica pentru GEFCO. TVA-ul, pe de alta parte, are impact, in principal, asupra numerarului. In cazul in care ar urma sa fie introdusa o cota redusa a TVA-ului, acest lucru ne-ar usura gestionarea numerarului si, astfel, ne-am reduce, potential, imprumuturile financiare.

Wall-Street.ro: In decembrie 2012, afacerile primelor 70 de companii de transport si logistica se ridicau la 780 mil. euro, va asteptati la o crestere anul acesta? Cand ar putea depasi valoarea de 1 miliard de euro?
Christophe De Korver:
Daca avem in vedere toate companiile din sectorul de logistica si transport din Romania (al caror numar, conform celor mai recente date statistice, depaseste 1.200), cred ca, per total, valoarea acestei activitati a depasit 1 miliard de euro. Totusi, 2012 nu a fost marcat de cresteri semnificative pe piata in ce priveste cifra de afaceri. In 2013, cred ca vor fi mai putine companii pe piata, insa vom asista la o crestere a cifrei totale de afaceri, in special deoarece o anumita parte a activitatii are loc la nivel international sau in strainatate.

Wall-Street.ro: Cum arata activitatea Gefco in primele 9 luni?
Christophe De Korver:
In ce priveste clientii noi, avem mai bine de 20 de clienti noi si peste 25 de proiecte noi care provin de la clienti existenti. Activitatea noastra a crescut pe parcursul primelor 9 luni comparativ cu anul precedent.

Wall-Street.ro: Ce cifra de afaceri estimati pentru 2013 ?
Christophe De Korver:
Asteptarile noastre vizeaza cel putin o crestere de 10% fata de 2012.

Gefco Romania a incheiat anul 2012 cu o cifra de afaceri de 42,3 milioane euro.

Wall-Street.ro: In ce orase vreti sa mai deschideti agentii?
Christophe De Korver:
Ultima agentie deschisa a fost cea din Craiova – proiectul a demarat in 2012, insa a inceput sa genereze efectiv un business important in prima parte a anului – in prezent, aceasta agentie gestioneaza 1/3 din camioanele operate de GEFCO.

In momentul de fata, avem o prezenta mai mare in Constanta, extinderea activitatii fiind un aspect pe care il monitorizam indeaproape – detinem o platforma GEFCO dedicata industriei auto si colaboram cu alti parteneri locali. Pentru moment, nu avem in vedere valorificarea consumului local la un nivel semnificativ – astfel ca, in viitorul apropiat, nu intentionam sa ne extindem din punct de vedere geografic in Romania – in principiu, ne axam tot pe comertul international.

Wall-Street.ro: Ce clienti noi ati castigat in acesta an?
Christophe De Korver:
Clientii noi in 2013 provin, in principal, din sectorul producatorilor industriali, incluzand si o serie de furnizori importanti pentru industria auto, care detin unitati de productie in Romania. Printre companiile cu care am inceput sa colaboram in 2013, putem mentiona Valrom sau Valeo, de pilda. In plus, am demarat proiecte noi pentru Ford.

Wall-Street.ro: Cand ati facut primul transport pentru Ford? Cand ati semnat contractul?
Christophe De Korver:
Colaborarea noastra a inceput in 2010, prin transportul vehiculelor finite, ajungand, pe parcurs, sa includa servicii de transport rutier, precum si alte servicii . Toate contractele cu Ford sunt semnate la nivel de corporatie si niciodata la nivel local .

Wall-Street.ro: La cat se ridica investitiile facute in Romania anul acesta?
Christophe De Korver: Investitiile facute in Craiova si Constanta au vizat, in cea mai mare parte, personalul, domeniul IT si echipamentele. Din punct de vedere imobiliar, locurile de desfasurare a activitatii sunt inchiriate pe termen mediu si lung. Numarul de autocamioane detinute de noi in 2013 a crescut la 114, dedicate activitatilor GEFCO din Romania.

Wall-Street.ro: Care este cea mai buna luna in transporturi, dar cea mai slaba?
Christophe De Korver: Mai si octombrie sunt considerate luni de varf in aceasta industrie, in timp de august inregistreaza, de regula, o incetinire semnificativa a activitatii deoarece multe unitati de productie sisteaza, de obicei, productia. Desigur, lunile de iarna pot fi problematice in cazul conditiilor meteorologice dificile.

Wall-Street.ro: Cati angajati are Gefco in Romania, ati facut angajari anul acesta?
Christophe De Korver:
In medie, numarul de angajati ai GEFCO Romania in 2013 se ridica la 110, cu mici variatii. Per ansamblu, numarul de angajati a crescut cu putin sub 10%, comparativ cu 2012, avand in vedere, in principal, angajarile care au avut loc la agentia din Craiova.

Subsidiara Gefco Romania a fost infiintata in anul 2005, numarand, in prezent, 7 locatii la nivel national: sediul central in Bucuresti, doua centre logistice in Bucuresti-Joita si Arad, trei platforme de transport rutier si trei platforme destinate logisticii pentru vehicule finite. Gefco Romania a incheiat anul 2012 cu 104 angajati si o cifra de afaceri de 42,3 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri