12 Decembrie 2013

Contract de peste 300 mil. euro pentru reabilitarea tronsonului de cale ferata Vintu de Jos-Simeria



CFR a atribuit asocierii Swietelsky - Strabag - Alstom - Arcada - Euro Construct - Transferoviar Grup un contract de 1,35 miliarde lei (303 milioane euro), fara TVA, pentru lucrari de constructii si instalatii pe tronsonul Vintu de Jos - Simeria, parte a sectiunii Coslariu - Simeria, relateaza Mediafax.

Termenul de executie a lucrarilor este de 30 de luni, la care se adauga o perioada de garantie de 24 de luni. Contractul a fost atribuit in urma unei licitatii deschise.
Proiectul cuprinde lucrari de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare, care sa asigure viteze maxime de 160 km/h pentru trenurile de calatori si 120 km/h pentru cele de marfa.
Contractul include lucrari la infrastructura si suprastructura (42,37 km), de electrificare si energoalimentare, de telecomunicatii feroviare, de constructii civile si de protectie a mediului.
Finantarea este asigurata de Comisia Europeana (85%), prin Fondul de Coeziune, si de Guvern, cu bani de la bugetul de stat.



Citeste si