25 Mai 2015

Tesla construieste cea mai mare fabrica din lume, in desertul Nevada



Tesla a inceput constructia celei mai mari fabrici din lume, in desertul Nevada, cu o suprafata de 3 milioane de metri patrati, care va costa 5 miliarde de dolari. O filmare cu drona ne arata doar un sfert din fabrica care va produce baterii pentru masini electrice din 2016, scrie bloomberg.com.

Gigafabrica Tesla va produce baterii pentru 500.000 de masini electrice din 2016. Potrivit CEO-ului Tesla Motors Elon Musk imaginile filmate cu drona reprezinta "fabrica pilot, doar un sfert din gigafabrica. Tesla va construi fabrica in mai multe faze".

Tesla vrea sa lanseze primul SUV electric, Model X, in cursul acestui an. Cand fabrica din Nevada va fi gata, Musk va angaja peste 6.500 de persoane.

Producatorul de masini electrice Tesla a prezentat anul acesta o serie de noi produse energetice, inclusiv doua baterii de perete - Powerwall, care vor fi vandute pentru a fi utilizate in casele consumatorilor. Tesla a primit 38.000 de comenzi pentru bateriile electrice de perete pentru locuinte - Powerwall si 2.500 de cereri pentru sisteme mai mari pentru intreprinderi in doar cateva zile de la prezentarea lor. Bateria litiu-ion reincarcabila "Powerwall" este proiectata pentru a fi montata pe perete si conectata la reteaua electrica locala. Livrarile vor incepe la sfarsitul verii, iar preturile sunt de 3.500 de dolari pentru 10kWh si 3.000 de dolari pentru 7kWh.



Citeste si