Ministrul Mediului: Vom da in judecata Volkswagen pentru recuperarea prejudiciului de peste 30 mil euro

Ministrul Mediului Gratiela Gavrilescu a declarat ca statul va trebui sa dea in judecata Volkswagen pentru recuperarea prejudiciului, creat prin vanzarea a peste 105.000 de masini ce ar avea emisii mai mari decat cele declarate, care se ridica la peste 30 de milioane de euro, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Mediului, Administratia Fondului pentru Mediu a calculat prejudiciul cauzat statului roman prin vanzarea aici a 105.303 autovehicule ale caror emisii poluante ar fi fost subevaluate, prin montarea unor dispozitive de manipulare a emisiilor. Estimarea a fost facuta in absenta informatiilor oficiale de la compania germana, considerandu-se ca masinile vandute ca Euro 5 erau de fapt Euro 4.

Astfel, prejudiciul cauzat prin plata unui timbru de mediu mai mic, ca pentru norma de poluare Euro 5, se ridica la 123.616.827 de lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro. Daca, in urma furnizarii datelor oficiale de catre companie, se constata ca sunt masini care se incadreaza in norma de poluare Euro 3, atunci prejudiciul va creste.

Compania Volkswagen si autoritatea de omologare din Germania sunt singurele care pot furniza datele privind emisiile reale ale masinilor unde s-a intervenit cu softuri pentru subevaluarea emisiilor, au mai aratat reprezentantii ministerului.

Dupa comunicare si stabilirea prejudiciului, statul roman va trebui sa actioneze in instanta firma pentru recuperarea sumelor pierdute prin plata unui timbru de mediu necorespunzator, a spus ministrul Gratiela Gavrilescu. "Sa speram ca nu sunt masini sub Euro 4", a mai spus aceasta.

Citeste si:
Grupul Damen va disponibiliza 870 de angajaţi în România
Grupul Damen va disponibiliza...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Gavrilescu a atras totodata atentia ca proprietarii celor peste 105.000 masini din Romania dintre cele cu emisiile subevaluate nu au de ce sa plateasca nicio diferenta la timbrul de mediu, intrucat ei au fost de buna-credinta si nu au nicio vina.

Este asteptat in continuare planul de masuri al companiei Volkswagen privind aceste autovehicule. Masinile Volkswagen cu probleme care au fost vandute in Romania ar putea fi rechemate in service in perioada urmatoare, sustin surse din domeniul auto.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri