Cea de-a doua editie a cursei cu masini electrice in jurul lumii, 80edays, care a luat startul pe 16 iunie, in fata Arcului de Triumf din Barcelona, va ajunge la Bucuresti pe 15 august.

Pe 13 august cele 11 echipe ar trebui sa intre in Romania pe la vama Siret, dinspre Ucraina. Orasele in care echipele se vor opri sunt Suceava, Bucuresti, Brasov, Sibiu si Arad.

In Bucuresti masinile vor ajunge pe 15 august si vor putea fi vazute la expozitia de langa Grand Hotel Continental, incepand cu ora 17:00.

Urmatoarea zi, 16 august, echipele se vor indrepta spre Brasov, cu o scurta oprire in Ploiesti pentru a incarca la statia de la Kaufland. Apoi, in Brasov va exista o prezentare la centrul comercial Coresi. De acolo, drumul ii va purta pe temerari catre Sibiu, de unde se va face o incursiune pe Transfagarasan pentru a conduce “pe cel mai bun drum din lume”.

Ultima oprire va fi in Arad in 18 august, de unde cele 11 echipe vor parasi tara catre Budapesta, unde ii asteapta noi aventuri.

80edays

Competitia ar trebui sa se incheie in fata Arcului de Triumf din Barcelona pe 4 septembrie 2016, la 80 de zile de la plecare.

Participantii la aceasta editie a 80edays provin din Germania, Spania, Elvetia, Italia, Cehia, Ungaria, Austria, China si SUA. Ei conduc masini Tesla Model S, Tesla Roadster, Denza, iar echipa ungara participa cu un autobuz electric, fabricatie proprie.

Scopul evenimentului este sa demonstreze ca vehiculele electrice sunt o modalitate sustenabila de a parcurge distante mari, fara a polua. Pentru a sublinia si mai mult acest scop, echipele planteaza pe traseu copaci pentru a marca punctele prin care au trecut. De asemenea, un parteneriat a fost incheiat cu organizatia myclimate.org pentru a planta copaci in Nicaragua si astfel sa diminueze amprenta de monoxid de carbon creata de parcurgerea traseului.

80edays

  • 25.000 km in 80 de zile sau mai putin
  • Peste 20 de tari pe 3 continente
  • 1.100 de km prin Romania
  • 11 echipe din 9 tari

Sursa foto: facebook.com/80eDays

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri