Anuntul a fost facut de Renovatio e-charge, prima retea bazata pe solutii de incarcare rapida dedicate tuturor utilizatorilor de vehicule electrice din Romania.

Potrivit sursei citate, posesorii de masini electrice vor avea la dispozitie trei tipuri de abonamente: Start, Entry si Fast.

Astfel, abonamentul de baza se numeste Start, are tarif zero, dar separat costuri de incarcare la statie cuprinse intre 7,4 bani/minut - pentru vehicule care se alimenteaza cu o putere de pana la 4kW, si 1,6 lei/minut - pentru cele cu o putere mai mare de 22 kW.

De asemenea, exista si abonamentul Entry, pentru care se va plati un tarif de 99 de lei pe luna, cu o durata contractuala minima de 12 luni, si se adreseaza celor care folosesc, in mod regulat, reteaua e-charge apeland atat la solutii de incarcare normala, cat si rapida. Suplimentar fata de abonamentul lunar, posesorii de masini electrice vor trebui sa achite incarcarea efectiva ce variaza intre 3,9 bani/minut si 88,8 bani/minut.

Piata auto din Romania a...
Citeste si: Piata auto din Romania a explodat in luna august

Pe de alta parte, abonamentului Fast costa 220 lei/luna, pe o durata contractuala de minimum un an, fiind destinat celor care folosesc intens reteaua Renovatio e-charge si pentru care timpii redusi oferiti de solutiile de incarcare rapida sunt foarte importanti. In acest caz, tarifele de incarcare sunt cele mai reduse si sunt cuprinse intre 1,8 bani/minut si 40,1 bani/minut, in functie de puterea de incarcare a vehiculului.

Toate tarifele mentionate nu includ taxa de 249 de lei (cu TVA), in vederea activarii cardului Renovatio e-charge, iar fiecare card va fi atribuit unui singur vehicul electric si este netransmisibil.

Reprezentantii retelei e-charge mentioneaza ca pentru toate tipurile de abonament este necesara incheierea unui contract. In cazul abonamentului Start, plata cu cardul bancar va putea fi realizata incepand cu a doua jumatate a anului 2018.

Renovatio e-charge este prima retea bazata pe solutii de incarcare rapida dedicate tuturor utilizatorilor de vehicule electrice din Romania. Reteaua va avea cel putin 50 de puncte de incarcare Fast Charge, asigurand in acest fel mobilitate electrica in marile orase si de-a lungul coridoarelor pan-europene ce traverseaza Romania.

Cu cat a crescut pretul mediu...
Citeste si: Cu cat a crescut pretul mediu al energiei electrice pe Bursa