Transportatorii romani mai au la dispozitie doua saptamani pentru a se alatura transportatorilor europeni in procesul impotriva cartelului camioanelor, organizat de DAF, Daimler, Iveco, MAN si Volvo timp de 14 ani, care a scumpit pretul camioanelor noi cu cel putin 10% pana la 20%, cel putin un sfert de miliard de euro fiind bani luati de la circa 30.000 de camioane noi vandute in Romania.

La nivel european, zece milioane de camioane au avut pretul majorat cu cel putin 10% din cauza cartelului. Este posibil ca la nivel european doar pentru un milion dintre acestea sa fie recuperat prejudiciul.

In iulie 2016, Comisia Europeana a descoperit implicarea a cinci dintre principalii producatori europeni de camioane - DAF, Daimler, Iveco, MAN si Volvo- in constituirea unui cartel ilegal de stabilire a preturilor, in perioada ianuarie 1997 – ianuarie 2011 ( timp de 14 ani), care a actionat in intreg Spatiul Economic European.

Cartelul a afectat camioanele de mediu si mare tonaj; camioanele de tonaj mediu sunt definite ca avand masa intre 6 si 16 tone, camioanele de mare tonaj fiind cele care cantaresc peste 16 tone.

Firmele de transport rutier de marfa romanesti mai au doar 2 saptamani pentru a se inscrie in cadrul actiunii de recuperare a daunelor provocate de ”cartelul camioanelor”. Pentru actiunea in instanta nu se percepe nicio taxa, insa se va percepe un comision de 30% din suma pe care o vor primi transportatorii.

Transportatorii rutieri romani care au achizitionat camioane noi, inclusiv prin leasing, isi pot recupera daunele provocate de ”cartelul camioanelor” prin intermediul Financialright Claims GmbH, accesand platforma cartelcamioane.ro. Data limita pentru inregistrare este 31 mai 2018 si pot fi inscrise numai camioanele care au fost inmatriculate incepand cu ianuarie 2003 pana la data de 31 decembrie 2016.

Actiunea in instanta este asigurata de casa de avocatura Hausfeld Rechtsanwalte LLP, una dintre cele mai mari firme de avocatura din Europa si SUA specializata in dreptul concurentei.

Hausfeld are parteneriat cu UNTRR in Romania similar cu cel avut cu alte asociatii ale transportatorilor rutieri din Uniunea Europeana, precum BGL – Germania, TLN – Olanda, SA – Suedia, Cesmad Bohemia – Cehia, Cesmad Slovakia – Slovacia.

Pentru transportatorii rutieri din Romania, actiunea juridica va avea loc in Germania, unde legislatia este prietenoasa cu firmele afectate de intelegerile de tip cartel.

In sprijinul actiunii transportatorilor rutieri se afla si ultimele decizii ale instantelor din Germania. Astfel, in luna aprilie 2018, Curtea Districtuala din Hanovra si Curtea Districtuala din Stuttgart au emis trei hotarari impotriva membrilor cartelului de camioane. In plus, fata de hotararea de anul trecut a Curtii Districtuale din Hanovra, aceasta inseamna ca in prezent exista patru hotarari ale instantelor germane care arata ca producatorii de camioane sunt raspunzatori in principiu de daunele provocate de intelegerea de tip cartel.

La data de 19 iulie 2016, Comisia Europeana a aplicat o amenda principalilor producatori de camioane, deoarece Daimler (Mercedes-Benz), Volvo/Renault, Iveco, MAN si DAF au fost gasiti vinovati de constituirea unui cartel intre anii 1997 si 2011, in vederea stabilirii ilegale a preturilor pentru camioanele medii si mari. La data de 27 septembrie 2017, Comisia a mai aplicat o amenda unui alt producator de camioane, Scania, pentru participarea la cartelul mai sus mentionat. Amenzile totale s-au ridicat la 3,7 miliarde de euro.

Sursa foto: Taina Sohlman / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri