Statul restituie sumele privind taxa auto intr-o singura transa. Acestea includ dobanzile aferente

Anul acesta, statul a inceput sa returneze banii din taxa auto (taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule), iar sumele sunt virate in contul bancar intr-o singura transa si includ dobanzile aferente, desi initial se spunea ca dobanzile ar urma sa fie trimise intr-un interval de 3 saptamani dupa ce au intrat sumele reprezentand taxa auto.

Persoanele care au recuperat intre timp o parte din taxa auto, vor primi doar diferenta ramasa de restituit si dobanda aferenta acesteia.

In 2008, statul a recalculat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, pentru care a facut incasari incepand cu 1 ianuarie 2007, iar o parte dintre romani au depus cereri si au primit o diferenta de bani, aproximativ 34% din suma platita. Acestia, vor primi acum doar 66% din suma pe care o au pe chitanta emisa in 2007 si dobanda aferenta acesteia.

Potrivit estimarilor wall-street.ro, contribuabilii care au platit taxa auto in urma cu 10 ani, vor primi o dobanda de 80% din suma care urmeaza sa fie restituita.

"Dobanda cuvenita contribuabilului se calculeaza asupra sumei de restituit care se inmulteste cu numarul de zile aferent perioadei cuprinse intre data perceperii taxei/timbrului si data restituirii efective si cu nivelul dobanzii prevazut de art. 174 alin. (5) din Codul de procedura fiscala, respectiv 0.02%/zi", spune ANAF.

Citeste si:
Cand va fi introdusa noua taxa de poluare?
Ministerul Mediului lucreaza...

Restituire taxa auto: cum poti primi banii inapoi si ce documente sunt necesare?

Romanii care au achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule (ianuarie 2007 – 30 iunie 2008), taxa pe poluare pentru autovehicule (1 iulie 2008 – 12 ianuarie 2012), taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (13 ianuarie 2012 – 14 martie 2013), timbrul de mediu pentru autovehicule (15 martie 2013 – 31 ianuarie 2017), trebuie sa depuna cererea la administratiile financiare de sector (ANAF), in cazul bucurestenilor.

Dosarul trebuie depus pana pe 31 august 2018.

Documente necesare restituirii taxei auto in 2018

  • Cerere conform modelului din Anexa la Ordinul Nr. 1144/1672/2017 din 17 august 2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule;
  • Hotarare judecatoreasca, ramasa definitiva, in copie legalizata;
  • Act identitate pentru persoana fizica/certificatul de inregistrare pentru persoane juridice, in copie;
  • Document de plata cu care s-a achitat taxa pe poluare pentru autovehicule / taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule / timbrul de mediu pentru autovehicule, in copie;
  • Carte de identitate a autovehiculului, in copie;
  • Extras de cont din care sa reiasa contul IBAN in care se vor vira sumele de restituit, in copie (la persoanele fizice, in cazul in care contul nu apartine titularului hotararii judecatoresti, atunci va trebui sa depuneti si actul de identitate al persoanei care detine contul IBAN inscris in cerere, in copie).
  • Telefon de contact, de preferat mobil.

Este obligatorie completarea tuturor rubricilor din cererea de restituire.
Sumele pentru taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule vor fi platite intre 1 ianuarie 2018 si 31 decembrie 2018, iar cele pentru timbrul de mediu intre 1 septembrie 2018 si 31 martie 2019.

Citeste si:
Sesizare privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor...
CCR s-ar putea pronunța pe...
Sursa foto: Tsyhun / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri