Camera Deputatilor a reexaminat, marti, ca urmare a unei decizii a CCR, proiectul referitor la circulatia pe drumurile publice, stabilind ca se interzice utilizarea dispozitivelor de masurare a vitezei din autovehicule care nu au inscrisurile Politiei si nu sunt amplasate in locuri vizibile, noteaza Agerpres.

Pentru proiectul de lege s-au inregistrat 186 voturi ''pentru'', 21 ''impotriva'' si 7 abtineri.

Astfel, conform prevederilor adoptate, "dispozitivele destinate masurarii vitezei se instaleaza exclusiv pe autovehicule care prezinta inscrisurile si insemnele distinctive ale Politiei Rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate masurarii vitezei se utilizeaza la o distanta maxima de 10 metri de autovehiculele care prezinta inscrisurile si insemnele distinctive ale Politiei Rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de masurare a vitezei din autovehicule care nu prezinta inscrisurile si insemnele distinctive de catre politisti care nu poarta uniforme cu inscrisuri si insemne distinctive si care nu sunt amplasate in locuri vizibile".

A fost eliminata prevederea potrivit careia, pentru amenzile contraventionale in cuantum de pana la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.

Deputatul USR Ionut Mosteanu a precizat ca USR a votat impotriva proiectului de lege.

Amsterdam va interzice...
Citeste si: Amsterdam interzice barcile cu motor din 2025 si masinile din 2030

"A ramas o parte din ideea initiala si politistii ii vor prinde mai greu pe vitezomani. (...) Incercati si ati reusit printr-un vot sa puneti botnita, frana Politiei. Daca doreati sa faceti preventie, puteati sa puneti radare in puncte fixe, sa faceti campanii de constientizare si sa faceti infrastructura", a motivat Mosteanu.

Deputatul PSD Adrian Solomon a afirmat ca proiectul este bun, avand in vedere ca, in prezent, politistii se transforma in "vanatori de oameni".

"Este prima lege votata de Parlament cu privire la circulatia pe drumurile publice. Din 2002, Politia a facut aceste reglementari. (...) Ei nu vad in acest cod de circulatie decat un mod de a-i vana pe oameni. Nu pun accent pe preventie. Politistii se transforma, nici mai mult si mai putin, in vanatori de oameni. Umbland cu tot felul de masini neinscriptionate nu facem preventie, ci vanatoare de oameni", a sustinut Solomon.

Camera Deputatilor este for decizional.

Europenii impun limitatoare...
Citeste si: Europenii impun limitatoare de viteza pe toate masinile de serie

Sursa foto: cars.ro

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Surse Romania TV: Radu Mazare a evadat