Hyundai dezvaluie o trotineta electrica, care ar putea fi integrata in viitoarele modele ale gamei, are tractiune spate, o baterie eficienta, dar si faruri si stopuri.

Trotineta, care este propulsata de o baterie cu litiu de 10.5 Ah, atinge o viteza maxima de 20 km/ h si are o autonomie de aproximativ 20 de km. Atunci cand este montata pe masina, se incarca automat folosind reteaua electrica a autovehiculului. Pentru a extinde autonomia cu aproximativ 7%, echipa Hyundai are in plan implementarea unui sistem de franare regenerativa. Comparativ cu modelul prezentat initial la CES 2017, care avea tractiune pe fata, aceasta versiune are tractiune pe spate. In plus, a fost adaugata o suspensie frontala, pentru o deplasare confortabila, chiar si pe suprafetele denivelate.

Trotineta, care are o greutate de doar 7.7 kg, este usor de transportat, datorita sistemului de pliere in trei puncte. Display-ul digital ofera informatii despre viteza de deplasare, dar si despre nivelul de incarcare a bateriei. In plus, dispune de faruri cu led si stopuri, pentru siguranta sporita pe timp de noapte.

Cum arata noua trotineta electrica dezvoltata de Hyundai

“Hyundai prezinta, in premiera mondiala, o trotineta care va deveni un accesoriu pentru viitoarele modele ale gamei. Ne dorim ca viata clientilor nostri sa fie cat mai usoara si mai placuta. Trotineta electrica este utila pentru deplasarea de la locul unde a fost parcata masina pana la destinatie, contribuind totodata la fluidizarea traficului, dar si la reducerea emisiilor de noxe”, a declarat DongJin Hyun, directorul Hyundai Motor Group Robotics Team.

Conform datelor furnizate de compania de consultanta McKinsey & Company, piata vehiculelor care asigura mobilitate urbana in Statele Unite, Europa si China va ajunge la 500 de miliarde de dolari pana in anul 2030.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri