Ford Romania a adus la Craiova mai multi roboti colaborativi pentru a lucra pe linia de asamblare a motoarelor EcoBoost de 1l. Acestia lucreaza alaturi de angajatii de pe linia de asamblare, preluand activitati repetitive.

In cadrul uzinei de motoare Ford Romania sunt activi 4 coboti UR10. Un prim cobot UR efectueaza operatiunea de ungere a tachetilor, un altul realizeaza umplerea motorului cu ulei, iar al treilea deja instalat verifica motorul cu ajutorul unei lampi cu lumina UV si a unei camere video pentru posibile scurgeri, dupa ce acesta a fost umplut cu ulei.

A patra unitate UR10 din dotarea Ford Romania este folosita pentru teste si training urmand sa isi gaseasca in curand un rol operational in cadrul uzinei.

„Aplicatiile noastre au la baza coboti Universal Robots pentru ca acestia se potrivesc cu ceea ce cautam. Au o amprenta mica la sol, sunt usor de implementat si pot lucra impreuna cu oamenii nostri. Ne aflam la inceputul implementarii de roboti colaborativi. Primii au fost un real success. Observam ca pe masura ce ii folosim mai mult si cu cat invatam mai mult despre ei exista mai multe aplicatii pe care le identificam. Sunt sigura ca pe viitor vom folosi din ce in ce mai multi”, a declarat Josephine Payne, Engine Plant Manager Ford Romania.

Cobotii sunt integrati in sistemul care controleaza linia de asamblare, astfel ca, in cazul de fata, nu necesita interventia operatorului decat atunci cand apar schimbari.

Citeste si:
NEPI Rockcastle bugeteaza 110 mil. euro pentru Promenada Craiova
NEPI Rockcastle bugeteaza 110...

„O echipa Ford din Marea Britanie a analizat la nivel global ce tip de cobot se potriveste cel mai bine pentru ce ne dorim atat in cadrul fabricii de motoare, cat si de autovehicule. Cand am implementat cobotii nu am plecat de la ideea de a inlocui oameni ci am dorit sa ajutam operatorii acolo unde activitatile sunt repetitive sau ridica unele provocari. Astfel, cobotul este ca un coleg pentru operator, nicidecum un inlocuitor. Comparativ cu vechea tehnologie, cobotii, si in special cei de la Universal Robots, ofera flexibilitatea lucrului in proximitatea operatorului fara a-i pune in pericol siguranta”, a completat Adrian Calangiu, Area Manager Engine Plant Ford Romania.

Desi in cazul Ford Romania cobotii sunt implementati pe o linie de asamblare de mari dimensiuni, robotii colaborativi Universal Robots isi gasesc aplicabilitate pe o scara larga de activitati, inclusiv in cadrul intreprinderilor mici si mijlocii. Cobotii pot fi programati foarte usor pentru a fi utilizati independent de un sistem automatizat sau direct de catre un operator sau pot fi integrati intr-o linie automatizata cum este cazul Ford Romania.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Lidl deschide doua noi magazine in Romania si anunta reduceri