9 Septembrie 2019

ANAF anunta finalizarea procesului de restituire a taxei auto pentru cei care au depus documentatii complete



ANAF anunta restituirea taxei auto tuturor contribuabililor romani care au depus documentatii complete, acordand in total 6,16 miliarde de lei.

"Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor romani, care au depus documentatii complete. Mentionam ca, A.N.A.F. are in atentie si cererile ale caror documentatii sunt incomplete. Acestea vor fi solutionate, pe masura ce contribuabilii notificati vor transmite catre Agentia Fiscala clarificarile solicitate", se arata in comunicatul de presa trimis de catre autoritatea fiscala.

Incepand din 2017 pana in prezent Autoritate Nationala de Administrare Fiscala a restiuti taxe auto in valoare totala de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse si aprobate. La inceputul lunii iunie, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului de la Ministerul Mediului cu 650 de milioane de lei, special pentru restituirea taxei auto, termenul limita anuntat atunci fiind 30 iunie.



Citeste si