Nissan Motor ar putea raporta primele sale pierderi trimestriale din ultimul deceniu, au declarat pentru Reuters surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, in conditiile in care al doilea producator auto din Japonia cauta sa obtina despagubiri de 91 de milioane de dolari de la fostul sef Carlos Ghosn, transmite Reuters.

Ghosn a fost concediat imediat dupa arestarea sa, in noiembrie 2018, si a demisionat din functia de presedinte director general al Renault in ianuarie 2019, scrie Agerpres.

Alianta Nissan-Renault s-a confruntat cu o crestere a tensiunilor, dupa ce Ghosn a fost acuzat in Japonia de incalcarea legislatiei financiare si abuz de incredere.

Trei surse de la Nissan au declarat pentru Reuters ca se asteapta la anuntarea unor rezultate financiare slabe, una din ele descriind cifrele ca fiind "groaznice". Alte doua surse au declarat ca exista posibilitatea ca grupul nipon sa raporteze pierderi operationale, ceea ce ar reprezenta prima pierdere trimestriala din 2009.

Reprezentantii Nissan nu au comentat informatia.

Citeste si:
Volkswagen vrea sa ofere 830 de milioane de euro clientilor cu...
Volkswagen vrea sa ofere 830...

Separat, compania l-a dat in judecata pe Ghosn in Japonia, cerand despagubiri de de 91 milioane de dolari pentru incalcarea legislatiei financiare si abuz de incredere.

Un purtator de cuvant al lui Ghosn a reactionat, acuzand Nissan ca "incearca sa creeze o diversiune inaintea publicarii celor mai slabe rezultate din 2009".

Conform analistilor de la SmartEstimate, Nissan ar urma sa raporteze un profit operational de 48,6 miliarde de yeni (442,5 milioane de dolari) pentru trimestrul patru din 2019, mai putin de jumatate fata de profitul de 103 miliarde de yeni in urma cu un an.

Sursele au avertizat ca Nissan ar putea reduce estimarea anuala de profit la 150 miliarde de yeni, ceea ce ar reprezenta cel mai scazut nivel din ultimii 11 ani.

Citeste si:
Renault a trecut pe pierderi pentru prima data in ultimul deceniu
Renault a trecut pe pierderi...

Renault si Nissan au un parteneriat din 1999, in care Renault detine 44,3% din actiunile Nissan, in timp ce Nissan controleaza un pachet de 15% din actiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianta Renault-Nissan, extinsa in 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producatori mondiali de automobile.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Citește și
Setari Cookie-uri