Daimler va opri temporar producţia la majoritatea fabricilor sale din Europa

Sursǎ foto: Foto by M / Shutterstock

Daimler va opri temporar producţia la majoritatea fabricilor sale din Europa

Daimler va opri temporar producţia la majoritatea fabricilor sale din Europa, ca răspuns la extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite DPA.

Compania va suspenda "majoritatea producţiei sale din Europa, precum şi activitatea departamentelor administrative", a informa Daimler.
Închiderea va afecta fabricile de autoturisme, camioane, furgonete, şi va intra în vigoare până la sfârşitul acestei săptămâni, scrie Agerpres.

Suspendarea producţiei se va derula iniţial pe o perioadă de două săptămâni şi ar putea fi extinsă în funcţie de "evoluţiile ulterioare", se arată în comunicatul Daimler, unde se precizează că firma a luat o decizie drastică, ţinând cont de situaţia financiară a companiei şi a angajaţilor.

"Cu aceste închideri ale producţiei, Daimler ajută la protejarea forţei sale de muncă, la întreruperea lanţului de infecţii şi la ţinerea sub control a epidemiei. În acelaşi timp, această evoluţie va ajuta compania să se pregătească pentru o perioadă în care cererea va fi mai scăzută şi să-ţi protejeze soliditatea financiară", a informat grupul auto german.

Şi Volkswagen AG, cel mai mare producător auto global, va opri temporar producţia la majoritatea fabricilor sale din Europa, începând de vineri. Până luni, Audi, subsidiară a Volkswagen, va suspenda, de asemenea, activitatea fabricilor sale din Germania, Belgia, Ungaria şi Mexic.

Personalizate pentru tine