Transportatorii de mărfuri vor avea la dispoziţie pe teritoriul României cinci culoare de tranzit, au anunţat Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.

Cele două instituţii, au precizat, într-un comunicat, că, în contextul discuţiilor purtate la nivel european cu privire la asigurarea unor culoare de tranzit pentru transportul de marfă care să permită operatorilor din industria de profil, din statele membre ale UE şi non-UE, să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, au decis cinci trasee de tranzit pe teritoriul României, potrivit Agerpres.

Astfel, pentru Culoarul 1, există două variante: varianta 1 Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu (punct trecere frontieră) şi varianta 2 Borş (punct trecere frontieră) - Oradea - Cluj Napoca - Alba Iulia - Sebeş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu (punct trecere frontieră). Culoar suplimentar de la Bucureşti la Constanţa A2.

Culoarul 2 începe la Giurgiu (punct trecere frontieră) şi continuă cu Bucureşti - Urziceni - Buzău - Focşani - Bacău - Suceava - Siret (punct trecere frontieră).

Culoarul 3 este format din Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Orşova - Drobeta Turnu Severin - Şimian - Maglavit - Calafat (punct trecere frontieră), iar Culoarul 4 se situează între Moraviţa (punct trecere frontieră) - Timişoara - Arad - Oradea - Satu Mare - Halmeu (punct trecere frontieră).

Culoarul 5 se întinde între Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Braşov - Târgu Secuiesc - Lepşa - Focşani - Tesila - Tecuci - Bârlad - Huşi - Albiţa (punct trecere frontieră). Culoarul 5 începe de la punctul de trecere a frontierei PCTF Nădlac, precizează autorităţile.

"Prin stabilirea acestor culoare, se asigură operatorilor de transport un instrument predictibil necesar pentru desfăşurarea activităţii. Astfel, transportul de marfă, inclusiv de alimente, echipamente medicale, precum şi medicamente, va avea continuitate, protecţie şi siguranţă în starea de urgenţă, pentru limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-COV 2", se spune în comunicatul comun al celor două ministere.

Comisia Europeană (CE) a emis luni noi prevederi practice în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor privind gestionarea frontierelor, în scopul de a menţine circulaţia mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Pentru a se asigura că lanţurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcţioneze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul reţelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru "culoarele verzi". Punctele de trecere a frontierei pentru ''culoarele verzi" trebuie să fie deschise tuturor vehiculelor de marfă, indiferent de natura mărfurilor pe care le transportă.

Trecerea frontierei, inclusiv toate verificările şi controalele medicale, nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute, afirmă Executivul comunitar.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri