O fabrică de componente auto din Brăila, unde lucrează peste 3.400 de angajaţi, a devenit focar de COIVID-19, după ce au fost confirmate 15 cazuri în rândul personalului, potrivit informaţiilor furnizate de Instituţia Prefectului.

Potrivit prefectului de Brăila, Cătălin Boboc, angajatorul a luat măsuri pentru reducerea riscului îmbolnăvirii celorlalţi salariaţi, dar nu va recurge la închiderea societăţii, având în vedere că are comenzi cu termene stricte de predare a lucrărilor, potrivit Agerpres.

Este a doua societate din Brăila care se confruntă cu un focar mare de COVID-19, primul caz fiind înregistrat la o fabrică de confecţii cu tradiţie, cu aproximativ 500 de angajaţi, care s-a închis săptămâna aceasta, după ce 42 de salariaţi au fost confirmaţi pozitiv cu noul tip de coronavirus.

"În judeţul Brăila, un operator economic cu 476 de angajaţi a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariaţi au fost diagnosticaţi pozitiv COVID-19, iar restul au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară, pe care o respectă pentru protecţia lor şi a celor apropiaţi. Pentru că orice afacere contează şi orice loc de muncă trebuie apărat, am analizat împreună cu conducerea companiei măsurile care pot fi luate pentru atenuarea impactului financiar şi social al opririi temporare a activităţii", a declarat prefectul Cătălin Boboc.

Judeţul Brăila a înregistrat, de la începutul pandemiei, 348 de cazuri de COVID-19, dintre care 13 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, potrivit informaţiilor furnizate vineri, de Instituţia Prefectului.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri