Vânzările de maşini ecologice noi au crescut în România, în primele zece luni ale anului, cu 15,15%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019, până la 6.385 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), scrie Agerpres.

La 31 octombrie 2020, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale ajunsese la 6,6%, peste nivelul perioadei similare din 2019, când aceasta a fost de 4,2%.

Conform datelor centralizate de APIA, în intervalul ianuarie - octombrie 2020, cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 3.950 de exemplare, în scădere cu 3,5%, comparativ cu primele zece luni din anul precedent.

De asemenea, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de 54,4%, până la 1.780 de unităţi, în timp de modelele plug-in au consemnat 655 de exemplare, mai mult cu 119,1%, raportat la perioada de referinţă.

Ce mașini au fost la mare căutare

Statistica de specialitate relevă faptul că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% elecrice, conduce, la finalul primelor zece luni din an,

  • Renault - cu 475,
  • Skoda (331 unităţi),
  • Volkswagen (274),
  • Hyundai (191),
  • BMW (89),
  • smart (74),
  • Nissan (71),
  • Peugeot (67),
  • Tesla (51),
  • Opel (37).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota - cu 3.387 de unităţi, Lexus (157), Hyundai (140), Honda (127), Ford (93), Kia (30) şi Subaru (16).

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in, pe primul loc se află, la zece luni, BMW - cu 98 de exemplare, urmată de Volvo (94), Mercedes-Benz (88), Ford (80), Mitsubishi (75), Porsche (58), Hyundai (43), Skoda (34), Toyota (19) şi Mini (18).

La nivelul lunii octombrie, în România s-au comercializat 996 de autoturisme ecologice, în creştere cu 20,43% comparativ cu luna septembrie, când se vânduseră 827 de unităţi noi, iar ponderea în total piaţă a crescut la 8%, de la 7,7%.

La începutul lunii noiembrie, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, anunţa că prin Programul "Rabla Plus" au fost rezervate peste 4.000 de maşini electrice. De asemenea, întrucât bugetul acestui program s-a epuizat cu mult înainte de finalul anului, s-a aprobat o suplimentare a acestuia de la 140 de milioane de lei la 200 de milioane de lei.

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri