6 Iulie 2021

Ciprian Ciucu: Au fost ridicate peste 1.000 de mașini abandonate din Sectorul 6



1.400 de automobile abandonate pe străzile din Sectorul 6 din București au fost ridicate de proprietari de pe domeniul public, a anunțat primarul de sector Ciprian Ciucu.

„Din ordinul meu, din ianuarie 2021 și până acum Poliţia Locală a identificat și somat proprietari ai 3.466 de automobile, în stare de degradare, abandonate pe domeniul public.

Dintre acestea au fost ridicate de pe domeniul public chiar de către proprietari, după cele 3 somații obligatorii, un numărde 1400 de automobile. Legea este extrem de indulgentă, e nevoie de 3 somații consecutive de 6 luni + 10 zile + 5 zile pentru ca Primăria să le poată lua de pe domeniul public.

190 de automobile au fost repuse în circulație de către proprietari.

ADPDU Sector 6, prin noul serviciu pe care l-am creat, a ridicat relativ puține mașini pentru că nu am semnat eu dispoziții de ridicare pentru că nu au împlinit sorocul legal de 6 luni + 15 zile, deci ADP a ridicat undeva la 50 de mașini”, a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

Edilul a mai precizat că multe autoturisme sunt ridicate în ultimele 15 zile şi chiar dacă sunt semnate dispoziţiile de ridicare, acestea sunt luate de proprietari.

„Restul sunt în lucru și aștept să le vină rândul, acum semnez săptămânal cca. 30 de dispoziții de ridicare și ritmul va crește și vom mai elibera din domeniul public”, a mai scris Primarul Sectorului 6 pe Facebook.



Citeste si