Pe 4 decembrie 2021, începând cu ora 10:00, se vor institui restricții de circulație pe Centura București în zona lucrărilor la pasajul Olteniței - Popești Leordeni, respectiv contractul de ”Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București Sud între A2, km 23+600 și A1, km 55+520 – Lot 1: Amenajare nod rutier DN CB – DN 4 (Oltenița) km 29+500 – km 33+190”.

Șoferii care doresc să tranziteze Centura Bucureștiului și DN4 trebuie să circule cu atenție sporită, având în vedere că traficul va fi deviat în totalitate, pe toate sensurile de mers, și să urmărească și să respecte cu atenție semnalizarea rutieră din zona lucrărilor.

Restricțiile de circulație se impun pe fondul lucrărilor care se desfășoară pe șantier, respectiv asamblarea tablierului metalic. Până în prezent, au fost montate grinzile de beton pe 5 deschideri, aferente rampelor de urcare dinspre Berceni și coborâre spre Glina.

Se lucrează, în continuare, la cofrarea, armarea și turnarea riglelor peste pilele deja executate și se continuă cofrarea, armarea și turnarea radierelor și elevațiilor pilelor rampei de urcare-coborâre dinspre București.

De asemenea, se avansează cu devierea utilităților și realizarea canalizării pluviale aferente pasajului.

Retail jobs Sursa foto: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere/Facebook
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri