3 Octombrie 2022

Autonomia mașinilor electrice este, în medie, mai mult decât dublă față de acum 10 ani



Mult-hulita autonomie a mașinilor electrice, pe care unii critici o respingeau ca fiind insuficientă și căreia nu îi prevedeau o perspectivă fericită, s-a schimbat mult în ultimii 10 ani, ajungând la un număr de kilometri pe care mulți nici nu îl visau la momentul introducerii acestui tip de vehicule.

Astfel, autonomia pe care o permit bateriile electrice, a căror tehnologie a fost îmbunătățită constant, a devenit mai mult decât dublă în ultimii 10 ani, raportat la numărul de kilometri pe care îi poate parcurge un astfel de vehicul, conform Visual Capitalist.

Prin urmare, transmite publicația, citând informațiile Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), în 2021 autonomia mașinilor electrice a ajuns, în medie, la 349 de kilometri, ceea ce reprezintă o creștere de 44% față de anul 2017 (243 kilometri, în medie) și de 152% față de acum 10 ani.

Sursă foto: Visual Capitalist

Cu toate acestea, notează Visual Capitalist, autonomia mașinilor electrice nu a ajuns încă la paritate cu cea a celor pe benzină, a căror autonomie - la un singur plin - ajunge la 664 kilometri în Statele Unite ale Americii.

Sursa citată mai arată de asemenea și care sunt unii factori care pot afecta autonomia bateriilor electrice, la o temperatură de aproape -7℃, spre exemplu, bateria putându-și pierde cca. 12% din distanța totală pe care o pot acoperi.

În momentul în care și căldura este pornită în interiorul mașinii la o temperatură precum cea aminitită, publicația transmite că scăderea acoperirii pe care o poate avea bateria este chiar de 41%.

Prin comparație, atunci când temperatura exterioară are o valoare "optimă" de 21-22℃, autonomia bateriei poate chiar crește față de cea anunțată de producător, mai spune Visual Capitalist.

Sursă foto: Visual Capitalist

Vehiculul electric cu cea mai mare autonomie în Statele Unite ale Americii este un model produs de Lucid Air, care poate circula 837 kilometri la o singură încarcare a bateriei.



Citeste si