Bentley Bentayga Odyssean Edition este alb în imaginile de lansare, iar britanicii se laudă că ceea ce lasă în urmă este la fel de imaculat ca urmare a propulsiei hibride care combină un motor electric de 100 kW cu un V6 de 3.000 cmc. Odată cu introducerea acestui model, 50% din oferta Bentley este electrificată.

Bentley aduce al doilea model din linia Odyssean Edition după ce Flying Spur a primit acest tratament anul trecut. Bentayga a fost următorul pe listă, mai exact varianta hibridă a unuia dintre cele mai luxoase SUV-uri de pe piață. Pe parte tehnică, datele problemei sunt îmbunătățite față de prima versiune hibridă a lui Bentayga grație unei baterii noi. Astfel, motorul electric de 100 de kW își trage seva dintr-o baterie de 18 kWh care împinge autonomia 100% electrică a lui Bentayga Odyssean Edition până la 45 de kilometri în ciclul WLTP, se arată într-un comunicat de presă al companiei .

Puterea combinată a acestui model din care vor fi comercializate doar 70 de exemplare este de 456 de cai putere și 700 Nm, motorul termic fiind un V6 TFSI de 3,0 litri întâlnit și pe alte modele ale mărcii. Performanțele vin să sfideze cele 2,6 tone cât cântărește acest SUV, căci orice mașină care accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,3 secunde și continuă până la o viteză maximă de 254 km/h nu poate fi considerată lentă.

Interiorul debordează de lux și rafinament, nimic neașteptat

Trecând de la capitolul performanțe pure la cel al sustenabilității, Bentayga Odysseean Edition se prezintă cu furnir Koa pe consola centrală la care s-a folosit cu 90% mai puțin lac decât în mod normal. Sustenabilitatea este centrul de interes principal pentru Bentley ca parte a strategiei Beyond100 a brand-ului ce prevede drumul său „verde” către viitor. Tot în interior este folosită pielea naturală obținută prin modalități sustenabile, la fel ca și lâna naturală produsă chiar în Marea Britanie. Accentele în culori de toamnă din interior pot să fie asortate cu piele în cinci variante coloristice.

Citește și: Lotus a lansat SUV-ul electric care se luptă cu Porsche și Lamborghini

La exterior, Bentayga Odyssean Edition este vopsit în culoarea Pale Brodgar, dar întreaga paletă de 60 de nuanțe disponibilă pe Bentayga este la îndemâna celor care își vor permite acest SUV. Tehnologia de la bord este la rândul său la înălțime. Pe lângă scaunele din față ce pot fi ajustate în 22 de moduri, Bentayga Odyssean Edition este echipat cu pachetul Touring de sisteme de siguranță și asistență la șofat ce include cruise control-ul adaptiv și, pe lângă acesta, Lane Assist, Traffic Assist și Bentley Safeguard - sistemul de radare și camere video care monitorizează constant împrejurimile în timpul deplasării.

Rolls Royce le-a luat-o înainte celor de la Bentley și a lansat deja primul său model electric, Spectre

Ca orice alt Bentayga hibrid, cei 70 de clienți ai acestui model special vor putea să aleagă din trei moduri de rulare: EV mode, care folosește exclusiv bateria, Hybrid mode, în care bateria este pusă-n funcțiune doar la viteze reduse și Hold mode. În Hybrid Mode, mașina conlucrează cu GPS-ul pentru a plănui, în avans, când să folosească motorul electric în funcție de condițiile de drum și de cel de la volan. În fine, în Hold Mode, mașina păstrează cât mai multă energie strânsă în baterie, acest mod fiind standard atunci când șoferul alege modul de condus dinamic Sport care face parte din modurile de condus de pe orice Bentayga, având legătură cu răspunsul frânelor și al motorului termic.

Bentayga Odyssean Edition va fi pus la vânzare în săptămânile următoare, iar producția va începe în prima parte a anului viitor și, deși prețul nu a fost confirmat oficial încă, el va fi cu siguranță peste 161.000 euro cât costă un Bentayga Hybrid normal. Modelul reprezintă un prim pas pentru Bentley care, peste doar trei ani, va avea opțiuni hibride pentru toate modelele din gamă. Tot pentru 2025 este programată și lansarea primului Bentley electric pe baterii (BEV).

Sursa foto: Bentley

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri