Toyota Prius în hainele celei de-a cincea generație va putea fi văzută, pe viu, la Salonul Auto de la LA care debutează zilele acestea. Noi avem, însă, pozele și specificațiile tehnice ale variantei care va ajunge în Europa, unde Priusul va fi disponibil doar ca plug-in hybrid cu un motor de 2,0 litri în patru cilindri ce va dezvolta, alături de sistemul hibrid, cu aproape 100 de cai putere mai mult decât modelul anterior.

Toyota Prius poate fi văzută, într-un fel, ca un Volkswagen Beetle al generației sale. Priusul original, lansat în 1997 în Japonia, a fost prima mașină hibridă produsă în masă, venind pe piață cu doi ani înaintea modelelor rivale. Dar abia generația a doua, produsă între 2003 și 2009, a provocat vâlvă în Europa și mai ales în Statele Unite. Toate vedetele de la Hollywood care promovau o imagine „eco-friendly” se plimbau prin Beverly Hills cu un Prius. Nu este, deci, vreo surpriză că generația a cincea va debuta chiar în Los Angeles, iar primele imagini oficiale și specificații tehnice au apărut.

La capitolul vizual, noul Prius păstrează forma „liftback” cu care ne-am obișnuit deja, dar se prezintă cu o fizionomie complet nouă. Partea frontală prezintă o gură de aer de mari dimensiuni în bară, marcată de un contur argintiu pe modelele de prezentare. Farurile LED, în formă de bumerang, au colțuri ascuțite și aceleași unghiuri se regăsesc și în spate. Aripile spate vin să încastreze parțial stopurile, golul dedicat luminilor posterioare terminându-se într-o formă de picătură în linie cu hayonul.

Aparențele sunt schimbate și atunci când privești din lateral Prius-ul cel nouă, căci, deși ampatamentul este mai lung, mașina este, de fapt, mai scurtă decât modelul anterior. Mașina este cu 50 de milimetri mai joasă, cu 46 de milimetri mai scurtă și cu 22 de milimetri mai lată Jantele de pe mașina din poze au diametrul maxim disponibil pe Prius, adică 19 inch.

Ce se ascunde sub „pielea” noului Toyota Prius

Bateria sistemului plug-in este de 13,6 kWh în timp ce generația a patra venea cu o baterie de 8,8 kWh. Grație bateriei mărite, Toyota a spus că autonomia full-electrică este cu 50% mai mare decât a vechiului model, ceea ce sugerează o autonomie de 100 de kilometri în condițiile în care bateria de 8,8 kWh permite o autonomie de circa 63 kilometri. Panouri fotovoltaice pe acoperiș sunt pe lista de opționale, dar Toyota nu a anunțat dacă această echipare va crește autonomia în vreun fel.

Deși Prius-ul pentru Europa va veni doar cu agregatul cu patru cilindri și 220 cai putere, pe alte piețe va fi disponibil și un motor de 1,8 litri care va oferi o putere combinată de 138 cai putere, adică la fel de mulți câți are și Toyota Corolla Hybrid. Cu motorul cel mare, Prius-ul va atinge performanțe nemaivăzute pentru acest model, cu o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 6,7 secunde. Varianta hibrid clasică cu motorul de 2,0 litri, disponibilă pe piața din SUA, este mai lentă cu 8 zecimi față de modelul plug-in hybrid de pe bătrânul continent. Motorul este același cu cel de pe Corolla Cross.

În interior, Prius-ul abordează filozofia „Island Architecture” cu trei zone: modulul de șofat, elementele înconjurătoare și instrumentarul de bord. Cu un aspect al bordului similar cu al crossover-ului bZ4X, Prius-ul are un ecran principal pentru infotainment cu o dimensiune de 12,3 inch pe vârful de gamă. Sistemul de infotainment include Apple CarPlay și Android Auto wireless, iar update-uri pentru sistem vor veni din cloud. Instrumentarul de bord va fi afișat pe un ecran digital de 7 inch poziționat în spatele volanului.

Toyota nu a făcut încă publice cifrele de consum și nici detalii ce țin de prețul noului Prius, dar mașina va fi disponibilă începând cu anul viitor. Piața niponă va primi Prius-ul chiar mai devreme, surse locale anunțând că generația a cincea va ajunge în showroom-uri în iarnă.

Sursa foto: Toyota

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri