Înmatriculările de autovehicule au înregistrat o creştere de 30,6% în România, în luna ianuarie a acestui an, faţă de perioada similară din 2022, timp în care autoturismele ecologice au consemnat un salt de 61,2% şi o cotă de piaţă de 22% din total, conform analizei publicată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Pe piaţa locală, în topul mărcilor (autoturisme plus autovehicule comerciale), după prima lună din 2023, se află Dacia - cu 4.591 de unităţi, urmată de Renault (1.485 de unităţi), Mercedes Benz (786), Toyota (772), Hyundai (765), Ford (764), Volkswagen (675), Skoda (578), BMW (441) şi Suzuki (387).

Din totalul înmatriculărilor de autovehicule, autoturismele care reprezintă aproximativ 85%, în ianuarie, cu un volum de 12.134 de unităţi, în creştere cu 31,2% decât în aceeaşi lună din anul precedent.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în prima lună din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 2,2% faţă de cota deţinută în perioada similară din 2022, până la o pondere de 66%. Totodată, în cazul autoturismelor echipate cu motoare diesel, se raportează o scădere de 1,9% în comparaţie cu datele de anul trecut, şi deţin o cotă de 12% din total.

Potrivit sursei citate, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să deţină, în ianuarie 2023, o cotă de piaţă de 22%.

În această marjă, autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,8% din piaţă, în perioada analizată, faţă de 6,2% în ianuarie 2022.

Achiziţiile de autoturisme "verzi" au crescut considerabil (+61,2%), comparativ cu începutul anului anterior şi se remarcă saltul important al autoturismelor 100% electrice (+87,5%) şi a celor plug-in hybrid (+20,3%).

În ianuarie 2023, în clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice se află: Dacia Spring - cu 497 unităţi (+235,8% faţă de ianuarie, anul trecut), Volkswagen e-UP! (109 unităţi, +263,3%), Renault Megane (57 unităţi, fără înmatriculări în ianuarie 2022), Tesla Model 3 (46 unităţi, -38,7%) şi Tesla Model Y (39 unităţi, fără înmatriculări în ianuarie 2022).

Pe segmentul autoturismelor Plug-in, top 5 modele este condus de Mazda CX 60 - cu 43 de unităţi (fără înmatriculări în ianuarie 2022), urmată de Volkswagen Tiguan - cu 41 unităţi (+127,8% faţă de prima lună a anului anterior), Ford Kuga (36 unităţi, -5,3%), Hyundai Tucson (32 unităţi, la acelaşi nivel ca în ianuarie 2022) şi BMW X5 (31 unităţi, +138,5%).

Cele mai multe autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, a vândut Toyota Corolla (202 unităţi, +46,4%), Renault Clio (190 unităţi, +726,1%) şi Toyota Yaris (133 unităţi, +133,3%).

Statistica APIA arată că majoritatea achiziţiilor de autoturisme realizate în ianuarie 2023 au aparţinut persoanelor juridice (52% din total), iar diferenţa de 48% le revine persoanelor fizice.

La categoria de autovehicule comerciale uşoare s-a raportat o creştere de 24,3%, în ianuarie 2023 faţă de luna similară din anul precedent.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri