Patru trenuri de călători au staţionat temporar, miercuri, în gările Jianca şi Caracal, din cauza defectării unui tren privat de marfă, între staţiile Caracal şi Grăzăveşti, pe firul II, firul I fiind închis pentru lucrări programate, informează CFR SA.

După retragerea din linie curentă a trenului de marfă defect, care aparţine companiei PSP Cargo Grup, circulaţia feroviară a fost reluată pe firul II, cele patru trenuri de călători urmând să ajungă la staţiile de destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 şi 70 de minute.

Cele patru trenuri care au staţionat sunt: IR 1824 Deva - Bucureşti Nord, IR 1823 Bucureşti Nord - Deva, R 9392 Craiova - Caracal şi IR 11611 Bucureşti Nord - Craiova.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA adresează scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulaţia trenurilor pe raza Regionalei CF Craiova, din cauza defecţiunii la trenul privat de marfă, şi îi asigură că personalul feroviar a luat toate măsurile instrucţionale necesare pentru reluarea circulaţiei feroviare în cel mai scurt timp", spune CFR SA.

Potrivit tabelei de sosiri din Gara de Nord, trenul IR 1824 Deva - Bucureşti Nord are deja 60 de minute de întârziere.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri