Renault vrea să facă și altfel bani din electrificare: Divizia Mobilize ar putea comercializa powerboxuri pentru EV-uri

Sursǎ foto: Sergio Photone / Shutterstock.com

Renault vrea să facă și altfel bani din electrificare: Divizia Mobilize ar putea comercializa powerboxuri pentru EV-uri

Noua divizie Mobilize a producătorului auto Renault este în negocieri avansate cu retaileri europeni importanţi pentru a furniza cutii de încărcare pentru vehiculele electrice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Mobilize pentru Reuters, conform Agerpres.

Oficialul Mobilize a confirmat declaraţiile anterioare ale producătorului de cipuri STMicroelectronics cu privire la acest subiect. Parteneriatul dintre aceste două entități este esențial în dezvoltarea de soluții de încărcare pentru mașinile electrice, pe lângă punctele de încărcare de mari dimensiuni, precum cele găsite în parcările centrelor comerciale.

Frederique Le Greves, directorul general al STMicro France, a afirmat la conferinţa VivaTech din Paris că acesta va fi primul contract pentru Mobilize PowerBox, dezvoltat cu Software Republique, un parteneriat tehnic printre membrii căruia se află Renault şi STMicro.

Conform site-ului www.renault.ro, Mobilize este una dintre cele patru unităţi de business (BU) create în cadrul Groupe Renault. Mobilize va propune altor mărci şi parteneri servicii în domeniul mobilităţii, al energiei şi al datelor şi se va baza pe cele mai avansate ecosisteme deschise. Mobilize va oferi servicii de mobilitate flexibile pentru persoane şi bunuri, adaptate la evoluţia aşteptărilor consumatorilor, companiilor şi oraşelor.

Personalizate pentru tine