6 Iulie 2023

Podul Fetești se redeschide pe ambele sensuri: ce se întâmplă cu taxa de pod



Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că, din dimineața zilei de 6 iulie, se circulă pe ambele sensuri ale podului Fetești, de peste brațul Borcea,

„Lucrările importante de reabilitare, pe calea 2 (sensul Constanța- București) a acestui pod situat pe #A2 (Autostrada Soarelui), au fost finalizate. De acum, circulația pe acest pod se va putea desfășura în condiții de siguranță”, precizează Sorin Grindeanu.

Ministrul menționează că taxa pentru plata tarifului de tranzitare va rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare introducerii ei. El nu a precizat o dată concretă legată de reintroducerea ei.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, joi, începând cu ora 9:00, se ridică restricţiile instituite pe A2 pentru lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea.

"Menţionăm faptul că defectele structurale la tablierele din beton armat ale podului peste braţul Borcea, calea 2, au fost evaluate prin carotare încă din vara anului 2022. Experţii responsabili de interpretarea rezultatelor de laborator au solicitat încă o evaluare a betonului suprastructurii, după decopertarea straturilor căi şi a betonului de pantă. Astfel, în luna martie 2023 a avut loc ultima evaluare a stării de degradare a suprastructurii de beton armat a podului. După interpretarea ultimelor rezultate, experţii au luat decizia de a spori cantităţile de beton structural necesare a fi înlocuite. Având în vedere şi faptul că lucrările de decopertare erau complet realizate, CNAIR împreună cu antreprenorul au depus toate eforturile pentru a se finaliza cât mai repede lucrările programate cât şi cele suplimentare stabilite de experţi în luna martie. Odată cu decopertarea straturilor căii şi demolarea betonului de pantă vechi, posibilitatea de a etapiza intervenţia şi deschiderea circulaţiei mai devreme era practic nulă", se spune în comunicat.

În prezent, stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival se vor mai introduce restricţii de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări de mult mai mică anvergura, în vederea finalizării reabilitării şi realizării recepţiei, precizează CNAIR.

Lucrările de reparaţii structurale realizate la podurile dunărene Borcea şi Cernavodă vor avea o perioadă de serviciu de cel puţin 40 de ani, garanţia fiind de 5 ani după recepţie.

"Reiterăm scuzele pentru disconfortul creat utilizatorilor autostrăzii A2 în ultimele 4 weekenduri şi vă asigurăm că acest tip de intervenţii structurale la ambele poduri au fost de o importanţă majoră fiind absolut necesare. Precizăm faptul că taxa de peaj la Feteşti rămâne suspendată până la finalizarea tuturor operaţiunilor administrative necesare reinstituirii acesteia", se mai afirmă în document.



Citeste si