Centrul Infotrafic informează că astăzi, în intervalul orar 11,00 - 20,00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Timiş.

Potrivit sursei citate, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone cu o serie de excepţii:

- transporturi de persoane;

- transporturi de animale vii şi de produse perisabile de origine animală sau vegetală;

- vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

- transporturi funerare;

- transporturi poştale;

- transporturi de echipamente de prim ajutor;

- transporturi pentru distribuire de carburanţi;

- transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

- transporturi pentru tractări vehicule avariate;

- transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

- transporturi de apă îmbuteliată;

- transporturi produse provenite din exploatări agricole;

- transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Măsura este impusă pentru prevenirea degradărilor provocate de circulaţia traficului greu şi prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii straturilor rutiere, menţionează Centrul Infotrafic.

Sursa foto: Shutterstock / lassedesignen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri