Citroen prezintă cea de-a patra generație a modelului C3. Modelul complet electric e-C3 oferă cel mai bun confort din clasa sa, conform producătorului francez care se laudă cu un model ce oferă o „experiență electrică facilă”. Mașina compactă (segment B) este produsă în Europa și are o baterie de 44 kWh ce oferă o autonomie de 320 de kilometri, peste ceea ce oferă Dacia Spring (230 de kilometri).

Citroen e-C3 introduce dimensiunea electrică pentru cea de-a patra generație a celei mai populare mașini Citroen, care s-a vândut în peste 5,6 milioane de unități de la lansarea primei generații în 2002. C3 este cel mai popular model al mărcii și reprezintă 29% din volumul vânzărilor Citroen în Europa. În 2022, C3 a monopolizat 11% din totalul pieței europene de segment B.

„Oferirea de vehicule la prețuri accesibile a fost întotdeauna o parte importantă din ADN-ul Citroën. Dar așteptările clienților pentru autovehiculele din segmentul B s-au schimbat, în special odată cu creșterea popularității SUV-urilor și cu dorința tot mai mare de a conduce electric în orașele noastre și în jurul acestora, iar pentru producătorii europeni de autovehicule a devenit mai dificil să răspundă acestor așteptări,” a spus Thierry Koskas, Director General Citroen.

În premieră la Stellantis, platforma nativă BEV, utilizează un pachet de baterii LFP (litiu fier fosfat) de 44 kWh pentru furnizarea unei autonomii de condus WLTP de până la 320 kilometri, iar capacitatea de încărcare rapidă la 100 kW (prin fast-charging DC) permite reîncărcarea de la 20 la 80% din capacitate în 26 minute. Reîncărcarea standard la curent alternativ, de la 20% la 80%, durează circa 4 ore și 10 minute dacă se utilizează o putere de 7 kW sau 2h50 dacă este disponibilă o putere de 11 kW.

Accesul la sistemele de încărcare AC de la domiciliu și publice este facil cu ajutorul cablului Mode 3 oferit standard, care este ideal pentru reîncărcarea regulată la domiciliu folosind un wall box, precum și în oraș la stațiile publice de încărcare. Cablul poate fi alimentat la un wall box monofazat de 7,4 kW sau trifazat de 11 kW. Cu motorul de 83 kW (113 cai putere) și transmisia complet automată, o accelerație de la 0-100 km/h în aproximativ 11 secunde și o viteză maximă estimată de 135 km/h, noul e-C3 oferă putere și performanțe mai mult decât suficiente în traficul zilnic, în special în mediul urban și suburban.

Interiorul și confortul noului Citroen e-C3

De asemenea, proprietarii vor putea să-și planifice călătoriile, să monitorizeze în timp real starea de încărcare și nivelul bateriei și să se bucure de o experiență de navigație completă datorită noii aplicații e-ROUTES. Aceasta este special concepută pentru vehiculele electrice Citroën, ca parte a abonamentului de servicii conectate „Connect Plus“ al companiei. Cu ajutorul aplicației MyCitroën, șoferii de e-C3 vor putea, de asemenea, să gestioneze programele de încărcare, precum și să preîncălzească sau să prerăcească vehiculul și să verifice nivelul bateriei și localizarea acestuia.

, Citroen propune suspensia sa Citroën Advanced Comfort Suspension, ca dotare standard pe toate versiunile noului e-C3 complet electric. Invizibile pentru șofer și pasageri, amortizoarele hidraulice progresive (Progressive Hydraulic Cushions) asigură pasagerilor vehiculului o senzație unică de confort pe șosea, ca o „plimbare pe covorul fermecat“. Utilizarea amortizoarelor hidraulice progressive a permis inginerilor o libertate mai mare de reglare a suspensiei noului e-C3, pentru a da impresia că mașina alunecă atunci când rulează pe teren accidentat.

Interiorul a fost creat în jurul unor suprafețe simple, dar rafinate, menite să ofere pasagerilor o ambianță similară cu cea din livingul sau salonul de acasă. Scaunele noului e-C3 cu noul design al Citroën Advanced Comfort sunt adaptate pentru această mașină și folosesc spumă suplimentară care asigură o senzație primitoare și confortabilă încă de la primul contact și susținere pe toată durata călătoriei, indiferent de distanță.

Se continuă cu designul complet nou care, la o înălțime de 1,57 m, oferă pasagerilor din față un spațiu pentru cap cu 30 mm mai mare, pentru o poziție de conducere mai înaltă și mai impunătoare, alături de o senzație accentuată de control și siguranță. Toată lumea beneficiază de vizibilitate exterioară mai mare, contribuind la accentuarea senzației de confort la bord. De fapt, noul e-C3 este mai spațios la interior în aproape toate dimensiunile față de predecesorul său, în ciuda faptului că este doar cu 19 mm mai lung și cu 6 mm mai lat. Spațiul pentru coatele pasagerilor din spate este mai mare cu 19 mm, iar cel din față cu 21 mm în comparație cu media de pe piață, în timp ce spațiul pentru genunchi pe bancheta din spate este cel mai bun din clasă, cu cel puțin 20 mm mai mare decât media.

Cu introducerea modelului C-Zen Lounge, șoferul și pasagerul din față beneficiază de o vizibilitate clară și liberă în față, ca și când ar privi printr-o arcadă amplă, datorită parbrizului de mari dimensiuni și a bordului orizontal care se întinde grafic de-a lungul întregului vehicul, flancat de fantele verticale de aerisire, caracteristice Citroën. Zona bordului este împărțită pe două niveluri distincte, cu elementele tehnice deasupra și cu o secțiune confortabilă îmbrăcată în material textil în stil „Sofa Design“, mai jos.

O adevărată inovație pentru nivelul superior al panoului de bord este lipsa unui instrumentar tradițional. Noul ë-C3 complet electric utilizează pentru prima dată un Citroën Head Up Display nou, care reflectă informațiile despre vehicul pe o secțiune neagră lucioasă, între partea superioară a panoului de bord și partea inferioară a parbrizului. Această soluție inteligentă garantează că nu există o duplicare a informațiilor, așa cum ar fi în mod tradițional între un sistem Head Up Display și panoul de instrumente, și permite șoferilor să acceseze cu ușurință toate informațiile cheie de care au nevoie, fără să îndepărteze privirea de la drum.

Noul volan multifuncțional compact este mai mic și mai ușor de manevrat, este reglabil pe înălțime și în adâncime, lucru care se asigură că Citroën Head Up Display nu este obstrucționat atunci când este utilizat. În centrul panoului de bord plutește un ecran color pentru infotainment de 10,25“, ușor înclinat spre șofer, în timp ce „My Citroen Play with Smartphone Station“ cu o aplicație dedicată este oferit ca dotare standard pentru ca proprietarii versiunii „You“ să aibă acces la muzică, radio, apeluri și navigație prin intermediul propriului dispozitiv.

Conectivitate și siguranță la bordul lui Citroen e-C3

Comenzile intuitive de pe volan, precum și un buton „Home“ pe toate versiunile, asigură o experiență relaxantă pentru șofer atunci când se află la volan. Sunt disponibile două niveluri ale sistemului de infotainment:

  • MY CITROËN PLAY CU STAȚIE SMARTPHONE este standard pe versiunea „You“ și dispune de un suport integrat pentru smartphone care permite șoferilor să „ancoreze“ dispozitivul și să lanseze automat o nouă aplicație dedicată, utilizând tehnologia wireless NFC (Near Field Communication). Prin intermediul acestei aplicații, proprietarii își folosesc dispozitivul pentru accesarea unor comenzi rapide la serviciile de telefonie, radio, navigație și aplicații pentru muzică. Comenzile de pe volanul modelului ë-C3 asigură faptul că șoferii își păstrează mâinile pe volan, iar butonul „Home“ facilitează navigarea înapoi la pagina de pornire a aplicației.
  • MY CITROËN DRIVE CU ECRAN TACTIL DE 10’’ este standard la versiunea „Max“. Ecranul central, ergonomic și color de 10,25“, utilizează o arhitectură widget inspirată de smartphone pentru a oferi acces, prin intermediul unor comenzi rapide virtuale, la principalele funcții de navigație, telefon, radio, aplicații și media. Capacitatea Wireless WiFi permite oglindirea smartphone-ului și compatibilitatea cu Apple CarPlay și Android Auto.

Clienții se pot înscrie la unul sau la ambele niveluri de abonamente Connected Services pentru a profita la maximum de sistemul lor, prin intermediul contului personal MyCitroën, în timp ce folosesc internetul sau aplicația MyCitroën. „Connect One“ oferă acces imediat la e-Call și Citroën Assistance, servicii de tele-întreținere și un manual digital.

Colecția complexă a celor mai recente tehnologii Citroën de asistență pentru șofer de pe noul ë-C3 este proiectată pentru a avea grijă de fiecare pasager și în primul rând de șofer, incluzând:

  • Frânarea activă pentru siguranță (Active Safety Brake), este un sistem de frânare de urgență care funcționează de la 5 la 135 km/h, ziua și noaptea, pentru reducerea rănilor suferite de pasagerii vehiculelor, precum și de pietoni și bicicliști.
  • Sistemul activ de avertizare la părăsirea benzii de rulare (Active Lane Departure Warning System) ajută șoferul să mențină o poziționare corectă între marcajele benzii de rulare, fie prin corectarea ușoară a direcției pe măsură ce autovehiculul părăsește banda de rulare, fie prin alertarea șoferului în cazul în care acesta deviază de pe banda sa la viteze mai mici. Funcționează între 60 și 180 km/h și este dezactivat atunci când sunt folosite indicatoarele de semnalizare.
  • Alertă atenție șofer (Driver Attention Alert). Informează șoferul dacă traiectoria vehiculului nu este corespunzătoare în interiorul benzii sale de rulare. Această alertă în doi pași detectează mai întâi oscilațiile vehiculului și avertizează șoferul sonor și prin mesajul „Drive Carefully“ (Condu cu atenție), apoi emite o alertă suplimentară și mesajul de avertizare „Dangerous Driving“ (Conducere periculoasă), când sunt detectate patru oscilații. Alerta Coffee Break (pauză de cafea) recomandă șoferului să facă o pauză după 2 ore de condus continuu la peste 65 km/h și se repetă la fiecare oră după aceea, dacă nu este efectuată o pauză.
  • Recunoaștere limită de viteză (Speed Limit Recognition). Detectează semnele care indică limita de viteză și le afișează pe Citroën Head Up Display pentru informarea șoferului. Acest sistem inteligent valorifică datele privind limitele de viteză deținute în sistemul de navigație și poate citi, de asemenea, semnele temporare de restricționare a vitezei. Sistemul de control al vitezei de croazieră cu limitator de viteză permite șoferului să reducă viteza maximă în vederea asigurării conformității.
  • Frâna de parcare electrică (EPB) este aplicată automat la oprirea motorului și se eliberează automat la apăsarea accelerației. Șoferul poate acționa manual EPB prin intermediul unei manete de comandă de pe consola centrală. În plus, sistemul de asistență la pornirea în pantă (Hill Start Assist) reține vehiculul timp de câteva secunde pe pante cu înclinare de peste 3 procente pentru ca șoferul să poată preveni deplasarea nedorită.
  • Farurile cu fascicul inteligent folosesc camera video montată pe parbriz pentru a comuta automat între faza scurtă și faza lungă atunci când sunt detectate vehicule care se apropie și pentru depășirea lor în siguranță.
  • Senzorii de parcare spate avertizează sonor șoferul cu privire la prezența unor obstacole, inclusiv a copiilor, în timpul manevrelor în marșarier. Camera video din spate este activată atunci când se cuplează marșarierul, în vederea vizualizării părții din spate a vehiculului și avertizarea șoferului cu privire la posibilele obstacole prin intermediul ecranului color de 10,25“ (dacă este echipat).

Un preț avantajos, printre elementele esențiale pentru noul e-C3

Facilitarea experienței de cumpărare pentru clienți a fost o prioritate cheie, conform comunicatului Citroen. Pe multe piețe europene, noul Citroën e-C3 va fi propus la un preț corect și avantajos, versiunea de bază „You“ plecând de la 23.300 Euro. Noul e-C3 complet electric va fi disponibil pentru clienții europeni într-o gamă restrânsă, formată din numai două versiuni bine echipate – „You“ și „Max“.

Versiunea de bază „You“ vine echipată standard cu un nivel ridicat de dotări, printre care se numără farurile LED, suspensia Citroën Advanced Comfort®, Active Safety Brake (sistem de frânare de urgență), noul sistem Citroën Head Up display, „My Citroen Play cu stație smartphone“ pentru infotainment, oglinzi electrice, iluminare automată, radar pentru parcarea spate, spoiler spate, sistem de control al vitezei de croazieră, aer condiționat manual și 6 airbaguri.

Versiunea de top a modelului, "Max", adaugă în plus jante din aliaj de 17“ Diamond cut, vopseaua Citroën în două tonuri, cu acoperiș contrastant, bare de plafon decorative, difuzoare pentru protecție față și spate, ecran tactil de 10.25“ cu oglindire pentru smartphone, scaune Citroën Advanced Comfort®, ștergătoare automate, oglinzi laterale cu acţionare electrică, pliabile și încălzite, volan cu efect de piele, bancheta spate cu spătare fracţionabile 60/40 și reglarea scaunului șoferului, lămpi spate cu LED, geam fumuriu pentru portiera spate, scaune cu tapiţerie TEP/stofă, aer condiționat automat, navigație 3D, încărcare wireless, cameră video spate, oglindă retrovizoare electrocromică și geamuri spate cu acţionare electrică.

Noul ë-C3 va fi oferit într-o gamă de 5 culori de vopsea distincte și de înaltă calitate – Polar White, Montecarlo Blue, Elixir Red, Mercury Grey și Perla Nera Black. Elementul de contrast în două tonuri a plafonului, caracteristic Citroën, va fi oferit clienților ca dotare standard în negru sau alb pe versiunea „Max“, cu structura de separare de pe stâlpul C care urmează cu grijă linia ascuțită imprimată în tabla stâlpului C.

Sursa foto: Citroen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri