Tesla va trimite luna aceasta o echipă în India pentru a cerceta posibile locaţii pentru propusa fabrică de vehicule electrice (EV), de 2-3 miliarde de dolari, a anunţat publicaţia Financial Times (FT), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Intenţia Tesla de a se extinde pe o piaţă cu o creştere rapidă vine într-un moment în care cererea pentru EV încetineşte, iar concurenţa se intensifică pe principalele sale pieţe din SUA şi China, ceea ce a dus la livrări sub aşteptări în primul trimestru din 2024. Tesla a livrat aproximativ 386.810 vehicule în primul trimestru din 2024, un declin de 20,2% faţă de precedentele trei luni. Analiştii de pe Wall Street se aşteptau ca Tesla să livreze 454.200 vehicule, scrie Agerpres.

Compania va trimite până la finalul lunii o echipă din Statele Unite pentru a studia posibile locaţii pentru uzină, în special în statele indiene care sunt hub-uri auto, cum ar fi Maharashtra, Gujarat şi Tamil Nadu, susţine FT.

Oficialii Tesla nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.

Luna trecută, India a redus taxele vamale la anumite vehicule electrice produse de firmele auto care se angajează să investească cel puţin 500 milioane de dolari şi să înceapă în trei ani producţia de maşini în ţară.

Şeful Tesla, Elon Musk, încearcă de câţiva ani să intre pe piaţa din India, dar autorităţile de la New Delhi vor un angajament pentru producţia pe plan local.

Oficial, cu prilejul unei întâlniri cu Elon Musk, care a avut loc în iunie 2023, premierul Indiei, Narendra Modi, a îndemnat producătorul de automobile electrice să facă o "investiţie semnificativă", în ţara sa.

În februarie 2024, Tesla a anunţat că va construi o uzină de asamblare la Monterrey, nordul Mexicului. Aceasta ar urma să fie a treia uzină Tesla din străinătate, după cele de la Shanghai (China) şi Berlin (Germania), şi prima din America Latină.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri