Nokian Tyres, compania finlandeză de cauciucuri specializată pe pneuri de iarnă și all-season, a inaugurat prima uzină din lume care se laudă că nu are emisii de carbon. Aflat în apropiere de Oradea, centrul de producție este rezultatul unei investiții de 650 de milioane de euro, una dintre cele mai mari din partea unei companii private în România în ultima perioadă.
După Nokia și Dayton, Oradea se adaugă listei de uzine din portofoliul companiei Nokian Tyres. Cu o cifră de afaceri de 1,17 miliarde de euro anul trecut, compania specializată pe piața de anvelope de schimb a dat o adevărată declarație de intenție cu privire la modul în care se vor produce, în viitor, cauciucurile pentru mașini.
Uzina din vestul României este prima din lume cu emisii zero de CO2, o reușită care nu vine după sine cu un cost mult mai mare al produsului finit, conform oficialilor cu care a discutat Wall-Street.ro. Anul trecut, compania a prezentat locația pe care a decis să ridice fabrica ce are o suprafață de aproximativ 100.000 mp. Investiția este susținută, parțial, de Uniunea Europeană, dar și de Banca Europeană de Investiții (BEI), cele două contribuind cu aproape 250 de milioane de euro.
„Electricitatea utilizată în fabrica din Oradea este, în totalitate, fără emisii de dioxid de carbon.”
Adrian Kaczmarczyk, Senior VP pentru Excelență Operațională la Nokian Tyres
La finele anului trecut, producătorul de pneuri anunța că vrea să angajeze circa 350 de persoane anul acesta, pe drumul către o forță de muncă totală de aproximativ 500 de oameni. În prezent, însă, la fabrică lucrează undeva peste 180 de persoane, conform Susannei Tusa, Director General, Vice Președinte al Nokian Tyres Romania Operations și lider al proiectului fabricii din România. Totuși, procesul de angajare continuă și, în ciuda provocărilor ce țin de găsirea forței de muncă potrivite în această zonă a țării, Nokian Tyres nu ia în calcul angajarea de străini.
Cum sunt produse cauciucuri auto fără emisii de CO2
În interiorul noii uzine. Sursă foto: Wall-Street.ro
Fabrica a devenit operațională încă din această vară, deși ea este gata doar parțial. Prima anvelopă a fost gata la începutul lunii iunie și, de atunci, numărul de cauciucuri făcute zilnic a tot crescut. Chiar și așa, vorbim de anvelope de test, care au doar rolul obținerii certificării pentru comerț. Cu alte cuvinte, cauciucurile făcute până în acest moment la noi nu vor ajunge pe rafturile vreunui magazin, ci vor trece printr-un proces de reciclare și refolosire a materiei prime.
Chiar și acest proces face parte din planul Nokian Tyres de a opera prima fabrică fără emisii de CO2 din lume, o promisiune care este adevărată la nivelul funcționării uzinei orădene. Cu alte cuvinte, furnizorii Nokian Tyres au, în continuare, procese poluante în producția unor materii prime necesare în fabricarea de cauciucuri, dar uzina însăși este alimentată și funcționează doar cu energie obținută din surse regenerabile.
„Electricitatea utilizată în fabrica din Oradea este, în totalitate, fără emisii de dioxid de carbon. O parte din electricitate este generată de unitățile solare instalate la fața locului. Aburul folosit pentru vulcanizarea anvelopelor este generat de boilere electrice inovatoare care folosesc electricitate fără emisii de dioxid de carbon, în locul combustibililor fosili obișnuiți, cum ar fi cărbunele sau gazul,” a declarat Adrian Kaczmarczyk, Senior VP pentru Excelență Operațională la Nokian Tyres.
Conform lui Teppo Huovila, Vicepreședinte pe Calitate și Sustenabilitate al Nokian Tyres, marea majoritate a curentului necesar funcționării fabricii vine din producția locală din uzine hidraulice. Un contract în acest sens ar fi în curs de ratificare, a explicat Susanna Tusa, fără a numi concret furnizorul, dar, cel mai probabil, este vorba de Hidroelectrica, care are capacitățile în zona hidro.
Câte cauciucuri vor fi făcute anual la Oradea
În ianuarie 2025, Nokian Tyres va demara producția comercială de anvelope la Oradea, dar capacitatea maximă de producție de șase milioane de unități anual va fi atinsă abia din 2027. Abia atunci vor fi finalizate toate elementele uzinei și se va fi încheiat procesul de recrutare. Uzina de la noi va deservi piața central și est-europeană, dar și alte regiuni sunt luate în vizor.
Trebuie spus că, în prezent, capacitățile de producție orădene nu sunt menite să înlocuiască, pe cont propriu, producția pe care Nokian Tyres o avea la uzina sa din Rusia. Acolo, înaintea începerii războiului din Ucraina, finlandezii puteau produce până la 17 milioane de cauciucuri anual, adică un procent mare din câte cauciucuri comercializau anual. Fabrica funcționa aproape de capacitatea sa maximă, iar această nevoie a fost înlocuită de noua uzină din Dayton, Ohio, dar și de cea de la Oradea.

