Nissan, tot mai independent de Renault. Japonezii își iau înapoi 5% din acțiuni

Sursǎ foto: Renault

Nissan, tot mai independent de Renault. Japonezii își iau înapoi 5% din acțiuni

Constructorul auto japonez Nissan a anunţat joi că va răscumpăra acţiuni proprii în valoare de 79,9 miliarde yeni (551 milioane de dolari) de la partenerul francez Renault SA, tranzacţia făcând parte din acordul de echilibrare a alianţei convenit de cei doi parteneri, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

La rândul său, Renault a informat că această tranzacţie va avea drept rezultat o infuzie de capital de 494 milioane de euro (551 milioane de dolari), reprezentând un nou pas spre reducerea datoriilor şi revenirea la un rating de tip "investment grade". Pe anul fiscal ce s-a încheiat în decembrie 2023, Renault a anunțat datorii de peste 65,7 miliarde de euro.

Anul trecut, Nissan şi Renault au decis să revizuiască parteneriatul lor, după ce alianţa lor veche de câteva decenii s-a deteriorat în ultimii ani. De asemenea, Nissan și partenerul Mitsubishi, care de asemenea colaborează în alianță și cu Renault, au intrat într-o înțelegere cu Honda pentru dezvoltarea EV-urilor viitorului.

Conform unui parteneriat încheiat în 1999, Renault deţinea 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controla un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu avea drepturi de vot la grupul francez. Acest raport de forțe a provocat tot mai multă frustrare de partea niponilor, iar mișcarea tectonică în interiorul alianței Renault-Nissan a demarat odată cu fuga fostului șef Carlos Ghosn.

Renault a vândut o tranşă iniţială de acţiuni Nissan, în valoare de 765 milioane de euro, la finele anului trecut, şi un nou pachet de 2,5% la finele lunii martie, mai repede decât se aşteptau analiştii. Constructorul francez intenţionează să îşi reducă participaţia pe care o deţine la Nissan până la 15%, de la un nivel iniţial de 43%.

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, declara la finele anului trecut că vânzarea acţiunilor Nissan îi va oferi opţiuni suplimentare pentru a accelera dezvoltarea de automobile electrice mai accesibile. Ulterior, în luna ianuarie a acestui an, Renault a fost nevoit să anuleze proiectul vizând listarea la bursă a diviziei de automobile electrice Ampere din cauza încetinirii cererii pentru automobilele pe baterie. Nissan anunțase anterior ca va vrea să investească în divizia de EV-uri a Renault.

Personalizate pentru tine