15 imagini
În ultimii ani, prețurile la carburant au continuat să crească, fie din cauza pandemiei, a cotațiilor internaționale ale petrolului sau a altor factori interni. Cert este că, în 2025, nu mai este deloc ieftin să faci plinul la o mașină obișnuită, fie ea pe benzină sau pe motorină. Totuși, există și modele mai frugale, ce consumă carburant „cu pipeta”, fie datorită sistemelor lor hibride sau grație motoarelor de mic litraj. Am adus laolaltă, pornind de la cifrele culese de Quattroruote, modelele noi cele mai economice disponibile pe piață în acest an.
Cele mai economice mașini pe benzină fără susținere hibridă și mild-hybrid
În cazul modelelor pe benzină, cele mai economice sunt cele cu motorizare mild-hybrid, datorită aportului sistemului electric care, în mod normal, este de 12 volți. În plus, grație greutății mai scăzute, modelele din clasele compacte sunt pe primele poziții, topul fiind dominat de mașini cu motoare de doar 1.000 cmc. Astfel, o benzinară „clasică”, adică fără sistem hibrid, nu va putea atinge cifrele de consum pe care le bifează o surată electrificată.
- Suzuki Swift 1,2 Hybrid – 83 CP | 38,61 lei cost/100km | 5,29 l/100km consum mediu;
- Toyota Aygo X 1,0 VVT-I – 72 CP | 38,98 lei cost/100km | 5,34 l/100km consum mediu;
- Mazda 2 1,5 Skyactiv Hybrid – 90 CP | 40,73 lei cost/100km | 5,58 l/100km consum mediu.
Trebuie spus că atât Suzuki Ignis cu motorizarea de 1,2 litri Hybrid, dar și Fiat 500 cu motorul hybrid de 1,0 litri au avut performanțe notabile în testele de consum, dar aceste modele nu mai sunt disponibile în prezent în România, iar noi am decis să vă prezentăm doar modelele noi care pot fi comandate în 2025 la importatori.
Mașinile diesel și mild-hybrid cu consumul cel mai mic
Dacă este să vorbim despre motorizarea diesel, cele mai economice modele provin din cadrul grupului VAG. În cele mai recente teste, pe primele patru poziții sunt modele Volkswagen, Skoda sau Seat, toate cu motoare de 2,0 litri fără susținere hibridă. Podiumul este dominat de Volkswagen, iar toate modelele din top 3 au un consum net mai mic față de mașinile pe benzină cu motoare de 1 litru sau 1,5 litri, în timp ce costurile sunt și ele mai scăzute în cazul mașinilor pe motorină.
- Volkswagen Golf 2,0 TDI – 150 CP | 34,24 lei cost/100km | 4,69 l/100km consum mediu;
- Volkswagen T-Roc 2,0 TDI – 116 CP | 37,45 lei cost/100km | 5,13 l/100km consum mediu;
- Skoda Octavia SW 2,0 TDI – 150 CP | 37,45 lei cost/100km | 5,13 l/100km consum mediu.
De menționat că aceste calcule legate de costul cu combustibilul la 100 de kilometri parcurși s-au făcut într-un scenariu în care benzina și motorina au același preț, adică 7,3 lei pe litru. În prezent, un litru de benzină trece ușor de 7,4 lei în Capitală, iar un litru de motorină obișnuită este cam 7,7 lei pe litru.
Cele mai economice mașini pe benzină full-hybrid
Trecând la mașinile pe benzină cu tehnologie full-hybrid, regăsim automobile cu motoare ceva mai mari sunt pe primele poziții. O mașină full-hybrid este o hibridă clasică ce combină o baterie ceva mai mare cu un motor termic, care „hrănește” bateria. Podiumul este ocupat doar de mașini asiatice, cu Honda pe primele două locuri.
- Honda Jazz 1,5 Hev eCVT – 122 CP | 32,41 lei cost/100km | 4,44 l/100km consum mediu;
- Honda Civic 2,0 Hev eCVT – 184 CP | 34,24 lei cost/100km | 4,69 l/100km consum mediu;
- Hyundai Kona 1,6 Hev DCT – 141 CP | 34,6 lei cost/100km | 4,74 l/100km consum mediu.
În această categorie, doar Honda Jazz are un consum mai mic și, deci, și cheltuieli inferioare celor mai economice mașini diesel disponibile în 2025. Aceste valori reduse sunt sprijinite mai ales de consumurile urbane minuscule. Acestea echilibrează randamentul slab de pe autostradă.
Care sunt cele mai economice mașini pe benzină plug-in hybrid
În cazul mașinilor hibride cu tehnologie plug-in, testele de consum sunt puțin diferite. Asta pentru că vorbim despre mașini care folosesc motoare clasice, dar care au și baterii îndeajuns de mari încât ele trebuie să fie încărcate de la priză. Astfel, modul plug-in hybrid este, de fapt, un ciclu de o oră în care mașina pornește cu bateria încărcată complet. După ce rămâne fără curent, mașina continuă să ruleze cu benzină. În modul hybrid însă, bateria este goală la start, iar motorul cu ardere internă merge ca la un hibrid clasic, deci consumul este net mai mare.
- Toyota Prius 2,0 PHEV - 223 CP | 1,17 l/100 km consum mediu PHEV | 37,01 lei cost/100km | 5,07 l/100km consum mediu hibrid;
- Kia Niro 1,6 Gdi DCT PHEV – 183 CP | 1,56 l/100 km consum mediu PHEV | 37,38 lei cost/100km | 5,10 l/100km cosum mediu hibrid;
- Toyota RAV4 2.5 PHEV eCVT – 309 CP | 1,09 l/100km consum mediu PHEV | 43,61 lei cost/100km | 5,95 l/100km consum mediu hibrid.
Mașinile pe GPL cu consumul cel mai mic
În 2025, opțiunile pentru cei care vor o mașină pe GPL sunt limitate, iar doar producătorul autohton Dacia oferă mașini cu bi-fuel, benzină și GPL, dar și tehnologie mild-hybrid. Astfel, modelele românești sunt pe podium, dar cea mai economică variantă vine de la Hyundai.
- Hyundai Bayon 1,2 GPL MT – 84 CP | 28,61 lei cost/100km | 8,06 l/100km consum mediu;
- Dacia Jogger 1,0 Eco-G – 101 CP | 31,13 lei cost/100km | 8,77 l/100km consum mediu;
- Dacia Sandero Stepway Eco-G – 101 CP | 32,27 lei cost/100 km | 9,09 l/100km consum mediu.
Aceste calcule s-au făcut pornindu-se de la un preț aproximat al GPL-ului de 3,55 lei pe litru. Trebuie spus, de asemenea, că producătorii pot publica cifre de consum mai favorabile. De exemplu, în cazul Daciei Jogger cu motorul de 1 litru Eco-G 100, Dacia citează un consum în regim mixt de doar 6,0 litri/100km pe benzină, respectiv de 7,6 litri/100km pe GPL.