Trafic oprit integral pe autostrada A1. În ce perioadă se aplică restricțiile de circulație

Sursǎ foto: Shutterstock / aadyy

Trafic oprit integral pe autostrada A1. În ce perioadă se aplică restricțiile de circulație

Cuprins Articol:

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a transmis că traficul va fi oprit integral pe o secțiune a autostrăzii A1 între 14 aprilie și 17 aprilie. Autoritățile spun că măsura este necesară pentru a pregăti deschiderea tronsonului dintre Curtea de Argeș și Pitești, scrie Epitești.ro.

Cât timp va fi oprită circulația

De astăzi, 14 aprilie, de la ora 12:00 și până joi, 17 aprilie, la ora 12:00, traficul auto va fi restricționat complet, pe ambele sensuri de rulare, între ieșirea A1 Bascov și nodul rutier Băiculești.

Conform sursei citate, circulația va fi oprită pentru că trebuie făcute teste dinamice și statice pe structurile de autostradă înaintea deschiderii circulației între Curtea de Argeș și Pitești.

„Se închide circulația pe ambele căi ale sectorului de Autostradă A1 între Nodul Rutier Bascov (km 119+695) și Nodul Rutier Băiculești (km 134+660), pentru un interval de 3 zile, până la data de 17.04.2025, în vederea executării lucrărilor pentru efectuarea testelor statice și dinamice ale structurilor (podurilor) de la pozițiile kilometrice 129+220, 129+638, 129+740,” a scris CNAIR pe Facebook.

„Circulația se va desfășura pe traseul existent anterior deschiderii sectorului de autostradă, respectiv pe DN7 pentru ruta Pitești – Sibiu (și retur), precum și pe DN7 – DN7C pentru ruta Pitești – Curtea de Argeș și retur.”

Ce loturi sunt în lucru pe traseul autostrăzii A1

Autostrada Lugoj - Deva (A1) este în plin șantier, fiind în lucru mai multe tronsoane de drum de viteză. Recent, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a oferit vești despre lucrul la așa-numitul „lot al urșilor”.

Așa-numitul „lot al urșilor” este construit de o asociere de constructori români și bosniaci. În februarie, s-au demarat lucrările la un tunel unde erau desfășurate la acel moment 300 de utilaje și 600 de muncitor. Lungimea totală a șantierului este de 13,13 kilometri, sectorul respectiv din A1 fiind împărțit în două secțiuni:

  • Secțiunea E (9,13km), pe care se construiește tunelul forat, format din două galerii pe sens (fiecare galerie are o lungime de aproximativ 2,12 km),
  • Secțiunea D, cu o lungime de 4 km, unde trebuie finalizate lucrările din contractul anterior.

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a oferit și el, la acel moment, informații despre stadiul lucrărilor de pe șantierul autostrăzii A1, spunând că echipele vor lucra șapte zile pe săptămână, 24 de ore din 24.

orin Grindeanu a declarat că secțiunile lipsă de șosea de mare viteză aferente sectorului Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva vor fi finalizate până în septembrie 2026. „La acest moment nu există niciun element concret care să justifice modificarea datei de finalizare a lucrărilor mai târziu de septembrie 2026, așa cum este termenul contractual”, a spus ministrul.

În zona cu tuneluri din lotul 2 (secțiunea E1) a autostrăzii A1 Lugoj - Deva, lucrările au fost începute în septembrie anul trecut. În acea zonă, lucrările sunt aparte deoarece deschiderea de intrare în tunel, pe ambele sensuri, este foarte mare. Practic, de pe autostradă se va intra direct în tunel, ceea ce este unic în țară.

„Când va începe efectiv forarea tunelului 1, se va lucra pe o lungime de 75 de centimetri sau maxim 1 metru. Lucrările se vor executa la adăpostul unor „umbrele de țevi” înclinate, cu o lungime de 15 metri și o suprapunere de 4 metri. La fiecare 75 centimetri de forare, se montează plase, se introduc ancore și se injectează, sub presiune, beton special, cu ajutorul mașinilor de torcret”, explica DRDP Timișoara.

Personalizate pentru tine