Parcarea de la Străulești nu mai este gratuită. Care este noul preț

Sursǎ foto: Shutterstock

Parcarea de la Străulești nu mai este gratuită. Care este noul preț

Cuprins Articol:

Metrorex a confirmat că suspendă, de la 1 mai, gratuitatea pentru locurile de parcare din cadrul Terminalului Multimodal Străulești. Până acum, șoferii care dețineau un abonament lunar de călătorie cu metroul puteau parca acolo fără să plătească vreo taxă, scrie ClubFeroviar.ro.

Care este noul tarif la Străulești

De la 1 mai, prețul pe oră pe locurile de parcare din Terminalul Multimodal Străulești va fi același pentru toți șoferii, inclusiv cei care au abonament lunar Metrorex. Totodată, tariful a fost triplat față de prețul practicat anterior.

Astfel, o oră de parcare la Străulești va costa 1,5 lei, față de doar 50 de bani în trecut. „Începând cu data de 01.05.2025 tariful pentru parcare se modifică la 1,50 lei/oră/autoturism. Se introduce abonamentul pentru parcare la tariful de 300 lei/lună/autoturism,” se arată pe un afiș plasat în terminal.

Sursa citată s-a adresat șefei Metrorex, Mariana Miclăuș, pentru a afla care este motivul din spatele creșterii de prețuri. Aceasta a transmis că de vină ar fi creșterile de costuri, prețul de 50 de bani rămânând nemodificat încă din 2019. „Creșterea cheltuielilor utilităților (energie, apă), a serviciilor prestate de terți (pază, curățenie), dar și a cheltuielilor de întreținere și reparații [sunt motivul]. Tariful de 0,50 lei a rămas nemodificat din anul 2019”.

Parcarea de la Străulești rămâne cea mai ieftină din Capitală

Char și după triplarea prețului pe oră, locurile de parcare publice din Terminalul Multimodal Străulești rămân cele mai ieftine din Capitală.

În București, CMPB are în exploatare peste 32.000 de locuri de parcare, conform lui Nicușor Dan. Edilul general a precizat că alte 70.000 de locuri de parcare au primit avizele necesare și urmează să fie marcate pentru a fi date în folosință și, totodată, taxate de către Municipalitate.

Începând din data de 1 martie 2023, în București se aplică un tarif unic pe oră pentru toate locurile marcate cu albastru și operate de CMPB. Prețul este de 5 lei și, în realitate, își asigură 1 oră și 15 minute de parcare pentru un loc albastru. Acest tarif se aplică de luni până vineri, în intervalul 8:00 – 20:00.

Alternativ, șoferul auto poate achita 30 de lei pentru un abonament pe o zi întreagă pe un loc de parcare albastru.

Personalizate pentru tine