Astăzi au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei (fără TVA), finanțat prin fonduri europene (CEF).
Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârșitul anului viitor (18 luni) construcția acestui pod modern de 261 metri, care va avea profil de autostradă.
Contractul prevede inclusiv amenajarea unui punct de trecere a frontierei care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari și pentru autoturisme.
Noul pod de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii Unirii (A8) și va interconecta infrastructurile rutiere ale României şi Republicii Moldova, ceea ce va aduce noi oportunități economice ambelor state românești de pe cele două maluri ale Prutului.
În ce stadiu se află Autostrada Unirii
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis când va fi finalizat și cât va costa un lot important din Autostrada Unirii (A8). Astfel, bucata dintre Grințieș-Pipirig are termen de execuție de 54 de luni, adică patru ani și jumătate, dintre care 40 de luni pentru faza de execuție. Ministrul a spus că au fost depuse deja două oferte pentru realizarea șantierului.
„Au fost depuse două oferte pentru construcția lotului Grințieș-Pipirig al A8 (Autostrada Unirii),” a spus ministrul. „Pentru contractul scos la licitație de CNIR au depus oferte constructori din România, Bosnia-Herțegovina și Turcia.”
Pentru construcția lotului Grintieș-Pipirig (31,5 km) este alocată o durată de 54 de luni (14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuție) și 6,9 miliarde lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Vor fi construite 16 tuneluri pe o distanță puțin mai mare de 30 de kilometri
Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusiv:
- 16 tuneluri;
- 60 de pasaje și viaducte (cea mai lungă structură va fi podul peste râul Bistrița în lungime de 1.275 metri);
- un nod rutier lângă Tulgheș.
La începutul lunii februarie, CNIR anunța că șantierul Autostrăzii A8 a fost blocat din cauza unui tronson cu probleme. Potrivit Agerpres, "se întârzie prea mult cu predarea documentaţiei către Consiliul de Administraţie" pentru tronsonul cuprins între Leţcani şi Ungheni, din judeţul Iaşi, motiv pentru care care scoaterea la licitaţie pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - n.r) pentru proiectare şi execuţie este întârziată.