Nu mai este o noutate că Nissan are probleme financiare serioase, iar producătorul nipon pare că este dispus să facă orice pentru a se salva. Nici măcar sediul său general din centrul orașului Yokohama nu mai este în siguranță, clădirea cumpărată pe timpul „domeniei” lui Carlos Ghosn fiind văzută ca o altă sursă de venituri în condițiile în care Nissan vrea să facă economii de 3,34 miliarde de dolari, scrie Automotive News.
Toate proprietățile Nissan ar putea fi puse la vânzare
La mijlocul acestei luni, noul CEO al Nissan, Ivan Espinosa, a anunțat lansarea celui mai recent plan de restructurare al companiei, „Re:Nissan”. Acesta prevede, printre altele, concedierea a până la 20.000 de oameni de la uzine din toată lumea, iar asta pentru că un total de șapte centre de producție urmează să fie închise până la finele deceniului.
Conform publicației nipone Nikkei, Nissan vrea să facă rost de bani prin aproape orice metodă, iar toate activele companiei ar putea fi puse la vânzare, inclusiv sediul companiei. Clădirea de 22 de etaje a fost achiziționată în 2009, pe vremea când Carlos Ghosn era CEO-ul Nissan.
Chiar dacă își va vinde sediul, Nissan va continua să opereze din respectiva clădire, printr-un contract de vânzare-închiriere. Sursele din Japonia susțin că sediul Nissan, aflat aproape de Tokyo Bay și de stația Yokohama de transport public, valorează 670 de milioane de dolari.
În urmă cu mai bine de două decenii, Ghosn a anunțat că Nissan va părăsi vechiul său sediu din Tokyo, aflat în apropiere de cartierul Ginza populat cu multe artere cu magazine, dar și de piața de pește Tsukiji. Actualul sediu este un gigant de sticlă, cu o galerie interioară ce poate găzdui, asemeni unui muzeu, până la 30 de automobile.
Nissan vrea să închidă și fabrici din Japonia
Planul de restructurare susținut de Espinosa nu cruță nici măcar uzine din Japonia, inclusiv unele aflate in Yokohama, locul de naștere al companiei. Astfel, fabrica Oppama, una cu vechime, aflată la sud de Yokohama, pare că va fi închisă. Totodată, și liniile de asamblare de la Shonan, operate de subsidiara Nissan Shatai, vor fi oprite. Ambele uzine sunt aflate în suburbia de lux Kanagawa, din vecinătatea capitalei Tokyo, poziționate pe niște terenuri foarte valoroase.
În plus, uzina de motoare Yokohama ar putea să fie la rândul său închisă, în timp ce fabrica Tochigi ar putea să fie restructurată pentru a reduce producția anuală. Acolo se află și o zonă de testare, la nord de Tokyo. Prin planul de restructurare, Nissan vrea să-și reducă drastic producția anuală pentru că, în prezent, multe uzine au capacitate nefolosită și, deci, lucrează departe de eficiența maximă.
La Tochigi, o uzină în care s-au investit sume importante de bani pentru a putea fi produse mașini electrice, este asamblat, printre altele, SUV-ul pe baterii Ariya. De asemenea, în trecut acolo au fost făcute mașini Infiniti (brand-ul de lux nord-american al Nissan), dar și mașini sport Nissan Z și Nissan GT-R.