31 Iulie 2009

Renault Mecanique Roumanie a produs 100.000 de cutii de viteze



Uzina Renault Mecanique Roumanie, situata pe platforma industriala Mioveni, a produs deja 100.000 de cutii de viteze de tip TL4 pentru Alianta Renault-Nissan.
Acestea au fost expediate catre uzinele Renault din Franta (Maubeuge, Douai, Sandouville) si Turcia (Oyak), si catre uzinele Nissan din Marea Britanie (Sunderland) si Japonia (Oppama).

Cutia de viteze de tip TL4 care se produce la Renault Mecanique Roumanie este prima cutie conceputa si utilizata in comun de catre Alianta Renault Nissan. Este o cutie manuala cu 6 rapoarte, care poate transmite un cuplu de pana la 240 Nm. Ea echipeaza atat modele Renault (Clio, Modus, noul Kangoo, Megane, Scenic, noua Laguna), cat si Nissan (Tiida, Sentra, Versa, Latio, Livia, Note, Qashqai).

Uzina Renault Mecanique Roumanie a fost inaugurata in mai 2008, pentru a raspunde nevoilor Aliantei Renault-Nissan. Organele mecanice fabricate aici sunt destinate in totalitate exportului, capacitatea de productie fiind de 5.000 de cutii de viteze pe saptamana.

Renault Mécanique Roumanie acopera o suprafata de 29.000 m2 si este integrata organizatoric in Uzina Mecanica Dacia. Investitia a depasit 214 milioane euro.



Citeste si