Interviurile reprezinta cea mai importanta parte in procesul de recrutare, deoarece isi aduc aportul la identificarea candidatilor potriviti pentru fiecare job deschis. Astfel, o abordare coerenta este esentiala in derularea acestora. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa te pregatesti daca esti in pozitia intervievatorului si sa ajungi sa tii interviuri de succes.

Familiarizeaza-te cu descrierea postului

Primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa citesti de mai multe ori descrierea postului pentru care recrutezi si sa te familiarizezi cu toate cerintele si responsabilitatile sale. Acest lucru este necesar cu atat mai mult atunci cand descrierea jobului a fost realizata in colaborare cu oameni din alte departamente si contine multa informatie tehnica. Discuta cu colegii si afla ce ar aduce un plus echipei, potrivit CareerAddict.com.

Fa o lista cu calitatile pe care le au angajatii performanti

Persoanele cu perfomante din departamente reprezinta un indicator bun despre cum trebuie sa fie un bun angajat, asa ca fa o lista cu calitatile comune pe care acestia le au si cauta-le in randul candidatilor pe cei care le poseda. Aceasta poate reprezenta o metoda simpla pentru a identifica profesionistii cu potential inalt.

Potriveste profilurile candidatilor cu descrierea jobului

Este important sa faci acest lucru pentru a retine zonele neclare pe care doriti sa le discutati cu candidatii. De exemplu, daca in CV-ul candidatului nu exista nimic care sa indice ca are o anumita abilitate sau ca are experienta in lucrul cu un program, asigura-te ca ti-ai notat aceste aspecte si ca le si discuti personal cu candidatul.

Fa-ti un program

Este important sa fii foarte bine pregatit inainte si in timpul interviului. Asadar, este important sa aloci timp suficient fiecarei intalniri, asa incat sa poti discuta despre toate subiectele pe care le ai in minte si sa creezi un plan de actiune. In mod normal, ideal este sa incepi cu o discutie informala, urmata de o scurta prezentare a istorie a organizatiei si a cerintelor companiei pentru acel post. Apoi, trebuie sa discutati despre calificarile necesare si despre detalii specifice pozitiei.

Pregateste intrebarile cheie din timp

Intrebarile cheie sunt acelea care va vor permite sa descoperiti capacitatea unui candidat de a indeplini sarcinile specifice jobului. Acestea sunt, de obicei, situationale, ca atunci cand un candidat este pus in fata unei situatii pe care ar trebui sa o gestioneze la job si i se cer solutii. Intotdeauna este o idee buna sa ai alaturi un manager de departament, mai ales cand trebuie sa intrati in detalii tehnice.

Ajuta candidatul sa se simta confortabil

Interviurile, dupa cum stie toata lumea, pot fi situatii stresante pentru candidati si ii pot impiedica sa dea ce au mai bun din ei. Asadar, daca iti doresti sa scoti tot ce este mai bun de la o persoana, trebuie sa faci tot posibilul ca aceasta sa sa simta cat mai confortabil in timpul discutiei. Agreati o ora de intalnire potrivita si pentru candidat si trimite-i inainte un reminder prin care sa ii spui ce trebuie sa aduca cu el (ex. un portofoliu), ce teme de discutie veti aborda si incurajeaza-l sa isi pregateasca intrebari.

Sursa foto: baranq, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri