Stiati ca exista beri artizanale care merg cu pestele la gratar? Nici noi nu stiam inainte sa vizitam magazinul de bere artizanala The Beer Institute, o investitie de 20.000 de euro din finantare bancara si resurse proprii ale Adinei Mugescu si Andreei Sararu, doua profesoare de limba romana si engleza, respectiv geografie. Cele doua au descoperit berea artizanala in calatoriile pe care le-au facut atunci cand lucrau in domeniul turismului. In magazinul deschis pe 27 iunie 2018 in centrul Bucurestiului, in apropiere de Academia de Studii Economice, in aceeasi incinta cu magazinul Carrefour de pe Calea Dorobantilor, sunt de gasit peste 100 de feluri de bere artizanala care provin de la peste 30 de microberarii din toata Romania. Care sunt obiectivele si planurile celor doua antreprenoare pentru The Beer Institute?

Cand o intrebi de unde a venit ideea unui magazin de bere artizanala romaneasca si daca nu s-a confruntat cu prejudecati pentru ca este femeie si e interesata de bere, Adina Mugescu, fosta profesoara de limba romana si engleza, actualmente antreprenoare, spune ca a primit foarte multe intrebari legate de acest aspect.

”Am fost intrebate de ce nu ne-am facut un salon de frumusete, de manichiura-pedichiura. Noi suntem mai neconventionale si cred ca faptul ca am calatorit mult, pentru ca am lucrat in turism inainte, ne-a ajutat foarte mult sa avem un soi de alta abordare, nu mai putin feminina, dar sa nu ni se para tabu ca o femeie sa bea bere sau sa fie interesata de bere. Nu e nimic ciudat in asta, orice persoana peste 18 ani are voie sa consume bauturi alcoolice, inclusiv bere. Am ajuns in diverse locuri si am incercat berile din locurile respective. Noua ne place foarte mult, cand ajungem intr-un loc, sa incercam mancarea si bautura specifice locului respectiv si asa am ajuns sa vedem ca exista bere craft, vazusem si in Bucuresti. Am vazut ca la Bucuresti nu exista acelasi tip de bere ca la Cluj, Sibiu, cel putin la momentul respectiv ”, spune Adina Mugescu, care a inaugurat pe 27 iunie 2018, alaturi de Andreea Sararu, prietena si partenera sa de afaceri, magazinul The Beer Institute.

In prezent, pe rafturile magazinului de bere artizanala sunt de gasit peste 100 de soiuri de bere artizanala, provenite de la peste 30 de microberarii din toata Romania. Ideea este mai veche, din perioada in care Adina Mugescu si Andreea Sararu calatoreau prin tara – s-au cunoscut in timpul unor cursuri de agenti de turism si ghizi, cu sase-sapte ani un urma si de atunci au ramas prietene – si descopereau berea craft.

The Beer Institute

Citeste si:
Lidl deschide un nou magazin in Romania
Lidl deschide un nou magazin...

”Meseria mea de baza este de cadru didactic, eu am facut facultatea de litere, dar nu am practicat foarte mult. Sunt profesoara de romana-engleza, am predat putin in facultate romana, iar cu un an de zile inainte sa devin mama am predat engleza la un centru de limbi straine. Am lucrat patru ani in turism, acolo am facut educatie non-formala, organizam, alaturi de Andreea Sararu, partenera mea, tabere cu program pentru copiii din toata tara. Ea e tot profesor de meserie, a terminat geografia si a predat o perioada la o scoala, a fost suplinitor, apoi s-a apucat de turism, in aceeasi perioada cu mine, ne stim de sase spre sapte ani. Am facut niste cursuri de agenti de turism si de ghizi, ulterior am ajuns formatori, acolo ne-am cunoscut”, povesteste Adina Mugescu, una dintre cele doua fondatoare ale The Beer Institute.

Adina a ales berea craft, dar s-a gandit si la educatie si cafea

Asadar, ideea este mai veche, dar a fost pusa in practica in ultimele luni si a devenit realitate la finalul lunii iunie 2018. Nu a fost prima idee de business pe care a avut-o Adina Mugescu, care a decis sa devina antreprenor dupa ce a nascut, pentru a avea un program flexibil, care sa-i permita sa aiba grija de copil. Dupa ce a ramas insarcinata, au fost cateva luni in care a mai lucrat in domeniul turismului, dar apoi nu a mai putut si a stat acasa, perioada in care i-au venit ”multe idei”, dupa cum spune.

”Mi-am dat seama ca-mi doresc sa petrec foarte mult timp cu Vlad si sa ma ocup indeaproape de el, dar in acelasi timp trebuie sa si produc. Am cautat diverse variante, sa vad ce as putea sa fac pentru a avea un venit constant, dar in acelasi timp sa am un program flexibil. Au fost mai multe idei, a fost una legata de educatie, ma gandeam sa fac un centru de meditatii, care sa ajute copiii pentru examene, pentru diverse teste pe care le au, doar ca mi-am dat seama ca e relativ greu sa obtii autorizatiile pentru acest lucru. Ar fi fost mai mult de munca la inceput si nu m-ar fi ajutat prea mult in a avea un program flexibil”, spune Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere artizanala The Beer Institute.

marci de bere

Citeste si:
Penny deschide un nou magazin in Romania
Penny deschide un nou magazin...

Printre ideile la care s-a mai gandit a fost si o cafenea, insa Adina Mugescu nu prea bea cafea si i s-a parut putin ”ipocrit” sa se apuce de o afacere cu care nu rezoneaza. Pana la urma, ideea unui magazin de bere artizanala a fost cea pe care a ales-o, fiind incurajata in acest sens si de sotul ei, Bogdan Mugescu, care, asa cum spune Adina, a fost ”super entuziasmat”.

”Asa am inceput noi doua sa vedem cum stau lucrurile si ne-am dat seama ca nu prea stau nicicum in momentul asta, ca piata de desfacere. Berari sunt, incep sa fie din ce in ce mai multi – chiar ieri mi-a zis cineva ca are o cunostinta care vrea sa-si faca o berarie – oameni isi doresc sa faca asta pentru ca e un produs bun si multi au calatorit in afara, in Belgia, in America, tari in care exista o adevarata cultura a berii craft si a inceput sa le placa si lor ideea, dar nu exista o piata de desfacere foarte bine formata si ne-am gandit ca asta ar fi ideea castigatoare”, povesteste Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere artizanala The Beer Institute.

The Beer Institute, o investitie de 20.000 de euro

In prezent, piata de desfacere pentru berea craft romaneasca este limitata la magazinele proprii ale berarilor, putine la numar si la existenta catorva sortimente pe rafturile unor retele de supermarketuri si hipermarketuri precum Kaufland si Mega Image.

”Am inceput sa caut pe internet si sa vad cati sunt, unde sunt si m-au ajutat si ei, berarii, s-au recomandat unii pe altii, pentru ca eu le-am spus ca vreau sa avem cat mai multi producatori in magazin. Acum, ca am deschis si lumea va incepe sa afle de noi, poate vor veni si ei catre noi. Acum avem peste 100 de feluri de bere, de la 30 de berari”, explica Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere craft The Beer Institute.

Citeste si:
Lidl deschide un nou magazin. Promotii in prima zi
Lidl inaugureaza al doilea...

bere artizanala

Investitia necesara deschiderii magazinului s-a ridicat la 20.000 de euro si a provenit dintr-o finantare bancara, care s-a indreptat spre achizitia de echipamente (frigidere, aer conditionat, etc) si din resurse proprii. Din aceasta suma, 5.000 de euro au fost necesari pentru asigurarea stocului intial de bere artizanala. Obiectivul celor doua antreprenoare este sa atinga o cifra de afaceri de 50.000 de euro in primele 12 luni.

”Nu ma astept sa fie un boom din prima luna, dar eu ma astept ca din a doua luna sa fim pe break even. Ar trebui sa vindem undeva la 3.000 de sticle pe luna ca sa ajungem la break even. Acesta este targetul in primele luni, sa incercam sa fim pe linia de plutire cu ce inseamna cheltuieli si, dupa ce o sa apara profitul, cu siguranta el va fi reinvestit. In plan e un alt magazin, vrem pana la sfarsitul anului sa mai lansam unul, suntem optimiste de fel, din calculele pe care le-am facut am fi pregatiti pentru sfarsitul anului, daca totul merge bine aici”, spune Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere artizanala The Beer Institute.

In privinta alegerii spatiului, Adina Mugescu spune ca faptul ca magazinul de bere artizanala The Beer Institute se afla in aceeasi incinta cu Careffour-ul de pe Calea Dorobantilor nu a fost ceva voit, dar ca vadul comercial al magazinului format Market al retailerului francez este foarte important.

”Nu am vrut neaparat sa fim langa un supermarket, magazinul nostru nu are legatura cu reteaua Carrefour. Fluxul de vizitatori de la market ajuta cu siguranta, pentru un prim magazin e important sa ai vad, nu poti spune ca e un magazin de destinatie deocamdata. Inca nu a aflat suficienta lume, dar dupa ce el va fi destul de popular, iti permiti sa te duci oriunde, pentru ca stii ca oamenii vor veni sa ia bere de la tine. Momentan, faptul ca acest Carrefour are vad, pe noi ne ajuta extrem de mult”, explica Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere craft The Beer Institute.

Adina Mugescu nu crede ca online-ul reprezinta o amenintare pentru magazinele fizice

Deocamdata, nu exista si un magazin online The Beer Institute, dar Adina Mugescu spune ca este un pas pe care cele doua antreprenoare il vor face, pentru ca este necesar, desi nu crede ca online-ul reprezinta o amenintare serioasa la adresa magazinelor fizice, cel putin nu in Romania, ba chiar dimpotriva.

”Eu nu cred ca online-ul o sa omoare magazinele fizice. Pe langa faptul ca Romania nu e pregatita pentru a fi preponderent in online cu ceea ce inseamna achizitia oricarui fel de produs, de la vestimentatie si pana la tehnologie si poate mai putin produse alimentare, mi-am dorit sa am un magazin fizic pentru ca e o experienta. Si asta vine din credinta mea legata de citit, imi place foarte mult sa citesc si am citit foarte mult si e acelasi lucru in privinta cartii fizice sau a variantei ei electronice. E o senzatie diferita, nu zic ca una e mai buna si cealalta e mai rea, online-ul e foarte bun si pentru mine, de cand sunt mama comand mancare online si nu am crezut ca voi face asta vreodata. Cu siguranta va fi un pas si prezenta noastra in online, in sensul unui magazin, dar nu in viitorul foarte apropiat. Momentan vrem sa vedem cum e primit acest prim magazin fizic, daca lucrurile sa vor intampla asa cum speram noi o sa mai deschidem si pasul spre online va fi facut la un moment dat. Sunt constienta ca e bine sa fii si online, nu se exclud una pe cealalta, ele trebuie sa se completeze, dar mai degraba vreau sa fim de sine statatori asa fizic si abia dupa ce lucrurile vor fi foarte bine puse la punct in magazinele fizice sa facem pasul catre online”, explica Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere craft The Beer Institute.

magazin bere artizanala

Si pentru ca a venit vorba despre online, este important de mentionat ca retelele sociale reprezinta unul dintre principalele canale de promovare pentru The Beer Institute. Adina Mugescu spune ca promovarea pe Facebook si Instagram merge ”foarte bine”, desi nu ar fi crezut ca impactul poate fi atat de mare. Nu a platit decat doua postari sponsorizate pe Facebook si mizeaza ca oamenii vor veni in mod organic spre magazinul de bere artizanala.

”Suntem un start-up nu pot spune ca am bugetat o anumita suma pentru promovare, sper sa vina organic. Am platit cam 150 de lei pana acum, infim, pentru postarea legata de deschidere si inca una cu berile. Sunt convinsa ca daca am investi mai mult chiar si in partea asta de Facebook Ads, ar fi mai bine, dar momentan nu am bugetat asta. Poate ca am fost naive pe undeva, dar credem chiar foarte mult in ideea asta, pentru ca nu exista asa ceva si e o treaba misto: sunt peste 100 de beri! Mi-e foarte greu sa cred ca exista cineva care sa intre in acest magazin si sa zica «N-am ce sa iau»”, spune Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere artizanala The Beer Institute.

Recomandari culinare pentru cele peste 100 de beri craft de la raft

Iar cine intra in magazin va avea ocazia, cu o rezervare prealabila, sa participe la o sesiune de degustare de bere, una dintre cele doua camere ale magazinului fiind amenajata si rezervata acestui tip de eveniment.

”Am vrut de la inceput ca acest shop sa ofere o experienta completa. Asa cum a fost un boom cu vinul acum cativa ani, asta simtim noi ca se intampla cu berea acum. Simtim asta din contactul pe care-l avem cu berarii si am zis ca este o bautura care merita sa fie apreciata la fel ca oricare alta considerata fina sau de elita. Asta se intampla daca omul gusta si incearca din ce in ce mai multe sortimente, sa vada care i se potrivieste. Nu mai vorbim aici de berea comerciala, ci despre niste beri care sunt foarte diferite intre ele, niciuna nu seamana cu alta. Fiind facuta in cantitati mici, le da berarilor posibilitatea sa jongleze foarte mult cu reteta, sa porneasca de la o reteta de baza si da aduage fructe, condimente si asa mai departe. Sunt beri foarte amare, beri fructate, beri fresh, beri cu ciocolata, cu scortisoara si incaperea aceasta este destinata degustarii. Pe baza de rezervare, pot veni intre 4 si 8 persoane. Trebuie sa ne zica putin in ce directie vor sa mearga: beri cu alcoolemie mai ridicata, beri mai soft sau mai amare, sa ne dea niste directii si noi vom alege cateva sortimente de beri diferite si le vom da sa deguste, pentru a-si gasi preferata”, povesteste Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere craft The Beer Institute.

magazin bere craft

Tot pentru a completa experienta, etichetele de la raft ale diferitelor beri artizanale cuprind recomandari culinare pentru diversele sortimente. Asa am aflat, de exemplu, ca exista beri care pot insoti pestele la gratar, dar si beri recomandate consumului impreuna cu burgeri, carne de pui, de porc si asa mai departe.

”Pe etichetele de la raft sunt recomandari culinare. A fost ideea noastra de la inceput: berile, la fel ca alte bauturi, merg cu o anumita mancare. Noi suntem obisnutii sa bem berea cu orice. Nu e chiar asa cu aceste beri, si atunci noi, in primul mail pe care l-am dat berarilor ne-am prezentat si le-am cerut, pe langa preturi si alte asemenea detalii, si «food pairing» pentru fiecare. Ei au fost uimiti ca le cerem asa ceva, pentru ca nimeni nu se gandise ca pentru produs in sine e foarte important sa fie potrivit cu ce trebuie, pentru ca asta te face sa-l placi sau nu. Se intampla sa bei o bere doar de dragul de a bea bere, dar de cele mai multe ori asociezi berea cu un fel de mancare. Nu a fost usor, dar a fost o munca frumoasa. Cred ca asta adauga un plus business-ului si produsului in sine, faptul ca esti atent la detalii de acest gen”, spune Adina Mugescu, una dintre fondatoarele magazinului de bere craft The Beer Institute.

Interviul se incheie si ma duc la frigidere, sa-mi aleg cateva beri care sa mearga cu pestele pe care intentionez sa-l fac la gratarul electric. Adina Mugescu ma sfatuieste, imi arata cateva soiuri de bere artizanala care sunt potrivite pentru consumul impreuna cu peste. Achizitionez cateva sticle, ne luam la revedere si plec spre casa, unde, peste cateva ore, aveam sa ma conving ca, intr-adevar, berea artizanala si pestele la gratar pot face casa buna impreuna.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
America, tara tuturor posibilitatilor: la teatru si shopping simultan