EXE Software, companie specializata in furnizarea de solutii si servicii IT de tip enterprise, face cateva previziuni din domeniul HR, in ceea ce priveste IT-ul romanesc. Astfel, pe lista celor mai populare job-uri in IT se numara ingineri specializati in AI/Machine Learning, experti in securitate cibernetica si data scientists, pe langa job-urile devenite deja populare, in anii anteriori, precum dezvoltatori care folosesc tehnologii C#, .NET, Java, Phython sau dezvoltatori de solutii Business Intelligence.

In anul 2019, se pune accent pe fidelizarea oamenilor din companie, fiind incurajat dialogul intre membrii echipei si liderii acestora si, mai departe, intre liderii echipelor si departamentul de HR. De asemenea, se acorda o importanta mai mare echilibrului dintre job si viata personala si oferirii mediului propice de lucru, astfel incat fiecare sa se poata dezvolta din punct de vedere profesional si sa fie multumit. In acest sens, industria IT este foarte ofertanta, iar noile tehnologii utilizate in proiecte stimuleaza invatarea si dezvoltarea personala continua.

Printre aptitudinile apreciate la oamenii care urmeaza sa faca parte din companie se regasesc cunostintele si experienta de lucru in limbajele si tehnicile de programare, flexibilitatea si capacitatea de a se adapta la nevoile echipei, dedicarea demersului pentru a-si dezvolta potentialul in permanenta, initiativa de a sustine propuneri argumentate si, bineinteles, cunoasterea unei limbi de circulatie internationala.

Companiile de IT din Romania constientizeaza importanta oferirii accesului la platforme de eLearning, participarea la training-uri de soft si hard skills, prezenta la workshop-uri, suportul financiar pentru obtinerea de certificari si cursuri gratuite de limbi straine la sediul firmei.

De asemenea, se mentine interesul pentru oferirea unor spatii dedicate recrearii, spatii reamenajate in mod constant, astfel incat sa stimuleze productivitarea oamenilor, program de lucru flexibil, posibilitatea de a lucra remote si oferirea de zile suplimentare de concediu, acordate in raport cu vechimea in cadrul companiei.

Studiu: Peste jumatate dintre...
Citeste si: Expertii digitali din Romania isi doresc sa emigreze

"An de an, team building-ul este un eveniment caruia ii acordam foarte multa importanta, intrucat ni se pare vital pentru a ne cunoaste reciproc mai bine, a intari spiritul de echipa si sentimentul de apartenenta la un grup solid, de a spori increderea si de a stimula fiecare persoana in a-si scrie propria poveste de succes", a declarat Karina Tatui, Human Resources Manager al EXE Software.

EXE Software este specializata in furnizarea de solutii si servicii IT de tip enterprise, sustinand imbunatatirea performantelor si eficientei proceselor de business din interiorul fiecarei companii din portofoliul sau de clienti. EXE Software este partener certificat Microsoft Gold si si-a cladit reputatia dezvoltand si implementand solutii pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) si Adaptive Software Development (ASD).

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Cariere »



Citeste si
Zitec, investitie de 1 MIL. EURO intr-o aplicatie de resurse umane