Cei 30 de ani de capitalism a impartit Romania in doua. Pe de-o parte sunt romanii care s-au adaptat din mers si au adoptat ideea de capital si de valoare adaugata si mai sunt cei care sunt inca departe de o gandire economica corecta, sustine Mihai Stanescu, unul dintre pieonierii in domeniul coachingului, fondator al companiei RoCoach.

Despre capitalism recunoaste ca stia multe lucruri, inainte de anii `90, facand parte dintr-o familie cu o pozitie sociala buna.

“Stiam destul de multe, inca de dinainte de Revolutie. Bunicii materni, cu care am crescut, proveneau amandoi din familii «burghezo-mosieresti». Parintii lor erau proprietari de mici afaceri, aveau guvernanta si sofer. Bunicul era absolvent de ASE, cu doctoratul inceput in 1947, studii abandonate la instalarea comunismului. Am invatat din relatarile lor atat principiile de baza, cat si cateva seturi de practici de conducere adaptate situational”, a explicat Mihai Stanescu.

Traim in „mai multe Romanii”

Mihai Stanescu a declarat ca, in prezent, la 30 de ani de la instaurarea capitalismului, poate spune, citandu-l pe profesorul Vintila Mihailescu, ca exista „mai multe Romanii”.

„Cea in care traiesc, cotidian, a inteles capitalismul si a adoptat destul de rapid ideea de capital, de investitii si de valoare adaugata. Cunosc mii de manageri si proprietari de companii care au beneficiat si beneficiaza in continuare de enormul potential al pietei economice din Romania. Sigur, nu trebuie sa ignoram aroma locala, balcanica, care prevaleaza in mai toate actiunile si proiectele romanilor”, a detaliat fondatorul RoCoach.

Pe de alta parte, cealalta Romanie s-a miscat mult mai greu in directia unei gandiri economice corecte.

„Din pacate, numeric, aceasta prevaleaza. Insa in ultimele decade, o buna parte din acesti oameni a inteles ca pot evolua si pot duce o viata decenta, chiar si in conditiile concurentiale ridicate impuse de capitalism. Paradoxal, migrarea fortei de munca – in special celei necalificate sau slab calificate – catre alte piete de munca din UE sau din alte spatii economice imi arata acest lucru”, a adaugat Stanescu.

Educatia continua, o necunoscuta in Romania

El este de parere ca ceea ce inca nu a patruns suficient de bine in mentalitatea romaneasca este educatia continua, ca necesitate de a creste valoarea adaugata.

„Faptul ca Romania are o economie bazata eminamente pe consum are cel putin doua efecte sociale teribile. 1 - Nu ne dezvoltam abilitatile, astfel incat sa producem valoare adaugata mare si sa generam surplus de capital. 2 - Nu prea stim sa economisim inteligent, ca sa generam surplus de capital”, a explicat Mihai Stanescu.

20 de ani de coaching

Despre coaching, Mihai Stanescu a avut prima data in 1998, iar dupa doi ani de formare, si-a luat diploma de coach si mentor si a inceput sa practice ceea ce, acum, considera a fi „profesiunea sa de credinta”.

„Fiind sportiv de performanta in adolescenta, am avut dintotdeauna abilitatea de a intui performanta umana, chiar si in absenta indicatorilor prestabiliti. Iar faptul ca am studiat si practicat stiintele umane (psihologie, sociologie, antropologie, filosofie) m-a ajutat sa inteleg rapid melanjul propus de aceasta meta-profesie. In rest, curiozitatea mea nativa si-a gasit locul pe termen lung, intr-un proces aproape continuu de descoperire, invatare si aplicare creativa a intregii suite de formari si cursuri pe care le fac, pe propria-mi piele, de mai bine de 20 de ani”, a povestit acesta.

Pe de alta parte, motivatia in business a venit pentru Stanescu din absenta acestui domeniu de servicii din Romania.

„La fel ca orice tanar, imi doream recunoastere profesionala, implinire si succes. Numai ca subiectul pe care il propuneam managerilor si oameilor de afaceri era (si este inca) destul de greu de «inghitit». Dupa ani si ani de munca, in conditii extrem de dure – lipsa fondurilor de investitie initiala, a retelei sociale relevante si rezistenta fireasca a pietei locale de business la o abordare transformativa – am capatat o imagine clara a reusitei. Insa cred ca cel mai puternic factor motivational a fost si ramane, definitoriu, de sorginte capitalista: bazat pe expertiza si experienta acumulate in acesti 20 de ani, valoarea adaugata a ceea ce fac este mult, mult peste majoritatea serviciilor de business. Unele dintre proiectele de coaching organizational in care suntem implicati depasesc un ROI de 3.000%”, a explicat specialistul in coaching.

El enumera patru dintre cele mai importante reusite in cariera ca fiind:

1. Pionieratul coaching-ului executiv in Romania si spune ca a inceput aceasta activitate inainte de a exista nevoia, o piata cat de cat definita si o minima cunoastere a acestei profesii.

2. Iesirea din perimetrul romanesc, catre alte piete. A reusit sa implementeze programe de coaching in CEE si in centrele mari de business din Europa (Paris, Londra, Frankfurt etc.). “Pot spune ca RoCoach este deja un furnizor zonal de servicii premium de coaching si mentoring”, a declarat Mihai Stanescu.

3. Lucreaza exclusiv cu ”campioni” in management si leadership. “Beneficiez de luxul relativ de a avea clienti (si fosti clienti) in pozitii foarte inalte ierarhic din organizatii multinationale, la nivel global. Iar local, sunt realmente inconjurat de oameni pozitivi, abili, inteligenti si dornici de dezvoltare continua. Profesional si personal, sunt extrem de departe de monstrii care se nasc din ...somnul ratiunii”, a explicat expertul in coaching.

4. In ultimii ani, in RoCoach a reusit sa construiasca o echipa buna si dedicata clientilor. RoCoach a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 200.000 de euro si estimeaza pentru acest an un avans la 300.000 de euro.

Se visa scriitor

„Dupa ce am trecut de faza de «vreau sa fiu cosmonaut», mi-am dorit destul de mult timp sa fiu educator/profesor. Si sa scriu carti. In paralel, eram absolut fascinat de Cousteau si de explorarea adancimilor oceanice”, isi aminteste Mihai Stanescu.

Acum, iubeste operele lui Peter Senge si Constantin Noica.

„Pe plan profesional, categoric, cartile lui Peter Senge. Luminatul profesor de la MIT a decriptat legatura dintre comportamentul uman si matematicile schimbarii de sistem. Exact ce ma intereseaza. Pe plan personal, la fel de categoric, Constantin Noica. Si prin el, l-as citi pe Platon”, a adaugat Stanescu.

Ce asteapta de la noul Guvern

Mihai Stanescu sustine ca nu crede in ciclul abuz-coruptie si precizeaza ca prin orice abuz pe care il facem, generam fenomenul compensatoriu al coruptiei.

„Acest ciclu este pentru mine un adevarat «dusman personal» al mentalitatii general acceptate (chiar si de cei care sunt extrem de vocali in aceste timpuri, vazandu-se campioni ai unor valori morale). Mi-as dori ca oamenii sa se creada mai mult capabili de a construi comunitati. Putem sa ii ajutam pe ceilalti, si prin acest gest sublim sa ne ajutam si pe noi in cresterea noastra ca fiinte umane”, a mai spus Stanescu.

Si asteapta de la noul Guvern masuri anti-abuz si anti-coruptie.

„Este binecunoscut faptul ca o cantitate enorma din bugetul nostru se redirectioneaza in scopuri ilicite. Asadar, intarirea controlului pe buget ar fi cea mai importanta. Apoi, orice masura care sustine educatia, la orice nivel. Si nu in ultimul rand, incurajarea aparitiei si dezvoltarii de afaceri locale, pentru a genera valoare adaugata la baza sistemului economic”, a detaliat Mihai Stanescu.

Acest articol este parte a proiectului editorial "30 de ani de capitalism". Anuarul 30 de ani de Capitalism a fost realizat de wall-street.ro cu sprijinul Filip & Company, ING Bank Romania si Electronic Arts Romania. Puteti descarca GRATUIT Anuarul aici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri