Limbile straine au devenit esentiale pentru obtinerea unui loc de munca in 2020, in Romania, mai ales daca vorbim despre un post calificat. Pe langa engleza, angajatorii cauta vorbitori de germana, franceza sau chiar olandeza si, cum gasesc cu dificultate, sunt dispusi sa ofere pana la 12.000 lei net lunar specialistilor.

"Anul trecut, mai bine de 90% din totalul ofertelor de munca pe sectorul de white collar (proaspeti absolventi, specialisti, middle si top management) au avut drept criteriu principal cunoasterea limbii engleze. Limba engleza ramane in topul limbilor cautate. Pe anumite sectoare de activitate, o alta conditie obligatorie a fost si cunoasterea unei alte limbi straine, printre cele mai cautate au fost germana, franceza, italiana, spaniola si olandeza", a declarat pentru wall-street.ro Mihaela Tomescu, consultant senior in cadrul diviziei Professional & Executive Search la Adecco Romania.

Daca esti interesat de subiecte de HR si vrei sa afli cele mai noi informatii din domeniu, te invitam sa te inscrii la conferinta HR 2.0, pe care wall-street.ro o organizeaza in data de 20 februarie. Te poti inscrie aici.

Cat castiga vorbitorii de limbi straine

Oferta salariala pentru vorbitorii de limbi straine depinde foarte mult de categoria profesionala din care acestia fac parte.

De exemplu, cei mai solicitati vorbitori de limbi straine sunt cei care opteaza pentru locuri de munca in BPO-uri (activitati externalizate de catre o companie catre un tert) si SSC-uri (shared service center, departamentul care reuneste toate activitatile dintr-o multinationala).

In cazul limbii germane, pentru o pozitie de entry-level, customer service, sumele oferite pornesc de la minim 4.500 de lei net, depinzand foarte mult si de nivelul de limba pe care il au candidatii, care trebuie sa stie insa si limba engleza este obligatorie. In cazul specialistilor, salariile incep de la 8.000 de lei net. Asa cum este cazut unui senior finance analyst sau un team leader pe customer support vorbitor de engleza si germana.

Pentru franceza, in cazul pozitiilor de junior, cu 1-2 de ani de experienta, salariile incep de la 4.000 de lei net si sresc in functie de experienta si expertiza.Astfel ca la nivel de specialistii, ofertele salariale incep de la 7.000 de lei net si chiar pot depasi 12.000 de lei, in functie de rol.

Salariile entry-level pentru limba italiana pornesc de la 3.500 de lei net, iar pentru specialisti - de la 6.000 de lei net. Spaniola, de la 3000-3.500 de lei net, similar cu limba italiana.

In cazul limbii olandeze, una dintre limbile mai greu de intalnit, salariile sunt putin mai mari chiar si pentru un proaspat absolvent. Acestea incep de la 5.000 de lei net si pot creste in functie de experienta. Pentru 1-2 ani de experienta pe customer support, salariile pornesc deja de la 6.000 de lei net. Bineinteles, in cazul specialistilor, salariile sunt mult mai mari.

"E de mentionat ca in cazul specialistilor din diferite domenii, precum inginerie, productie, servicii financiare, contabile, cunoasterea limbilor straine, dintre care una engleza, poate aduce venituri de la 7.000 de lei net in sus. Pentru rolurile de middle management pot ajunge la 12.000 de lei net", a adaugat reprezentantul Adecco.

Topul domeniilor care fac angajari

Domeniile in care limbile straine sunt cele mai cerute sunt tehnologia, telecomunicatiile, resurse umane, administrativ si secretariat, customer service, marketing & comunicare, in vanzari si comercial, in inginerie si tot ce inseamna logistica, transport.

Iar angajatorii se uita deja catre candidati care cunosc si a treia limba straina.

"Multe companii au inceput sa aprecieze si sa ceara cunoasterea unei a treia limbi straine. In special pe pozitiile de customer support, credit collections, accounts receivable, accounts payable. In aceste cazuri, deoarece deservesc mai multe tari, multinationalele prefera sa aiba un specialist care stie mai multe limbi straine, de care sa se foloseasca ocazional, si sa nu angajeze cate un vorbitor pe fiecare tara/limba in parte", a explicat Mihaela Tomescu.

Candidatii cei mai "vanati"

Angajatorii au dificultati in a gasi candidati care, pe langa cunoasterea limbii engleze, sa stie si o a doua limba straina, precum poloneza, olandeza, suedeza, norvegiana, daneza.

"In aceste cazuri, cererea e mai mare decat oferta de pe piata din Romania. Companiile fac eforturi foarte mari sa atraga candidatii vorbitori de aceste limbi straine. Salariile, de regula, sunt mai mari chiar si cu 30-40% fata de cele mentionate anterior. Am avut si cazuri in care au fost create pachete speciale de beneficii pentru acesti candidati", spune Tomescu.

Salariile incep de la 6.000 de lei net pentru roluri de customer service. Sunt insa putini candidati care sa cunoasca aceste limbi, iar competitia este foarte mare intre companii sa-i atraga

Astfel, profesionistii care cunosc una sau mai multe limbi straine din cele mentionate pot accesa mai multe optiuni profesionale.

Citeste si:

    Cum va arata cererea de candidati vorbitori de limbi straine in 2020

    "In Romania, pentru anul 2020, estimez o crestere a cererii pentru vorbitorii limbilor straine mentionate, iar podimul lingvistic va fi ocupat in continuare de engleza, germana si franceza. In ultimii ani, piata muncii din Romania a trecut printr-o transformare prin prisma revolutiei tehnologice, care a obligat companiile si angajatii sa se adapteze, determinand tot mai multe companii sa caute candidati cu profil international, care sa fie vorbitori de limbi straine. Deoarece pe piata au existat mai multe oferte de munca decat candidati cu astfel de competente, multe companii au inceput sa ofere cursuri de limbi straine pentru angajati, in special pentru specialisti, unde nevoia este si mai mare", a precizat reprezentantul Adecco.

    Citeste si:

      Acest trend va continua mai intens si in acest an, mai ales ca, pe termen lung, companiile isi fidelizeaza astfel angajatii oferindu-le cursuri care contribuie la dezvoltarea lor profesionala.

      Adecco Romania este cea mai mare companie de recrutare din Romania, dupa cifra de afaceri.

      Sursa foto: shutterstock

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Alice Gheorghe
      Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Cariere »



      Setari Cookie-uri