25 Martie 2020

EXCLUSIV Numărul contractelor de muncă suspendate depăseste jumătate de milion



Numărul angajaților din România care răman fără un loc de muncă și intră în șomaj tehnic urcă galopant, de la zi la zi. Dacă la începutul săptămânii trecute, în data de 16 martie, erau circa 215.000 de contracte suspendate, în prezent sunt peste 510.000, arată datele furnizate de Inspecția Muncii, la solicitarea Wall-Street.ro.

Astfel, potrivit unui răspuns al Inspecției Muncii, in data de 16 martie erau suspendate 214.603 contracte de muncă, această cifră urcând la aproximativ 360.000 de contracte în 23 martie. În prezent, cifra exactă este de 512.188 contracte de muncă suspendate.

Numărul salariaţilor activi era de 5,62 milioane la finele lunii februarie 2020.

Și ministrul Muncii, Violeta Alexandru, arată în data de 20 martie că un număr de 200.000 de contracte de muncă au fost suspendate în doar o săptămână.

Companiile și recutorii au transmis încă de la începutul crizei generate de coronavirus că se anunță disponibilizări în viitorul apropiat.

n opinia ministrului, prioritatea Guvernului este sprijinirea financiară a angajaţilor intraţi în şomaj tehnic.

"Urmărim în permanenţă evoluţia lucrurilor şi în mod evident vor urma noi decizii, funcţie de evoluţia acestor indicatori. Banii sunt disponibili, Ministerul Finanţelor s-a mobilizat, premierul urmăreşte cu stricteţe toate aceste decizii şi vom lua decizii pe măsură ce lucrurile se vor schimba în perioada următoare", a precizat Violeta Alexandru.Guvernul a stabilit condițiile pentru intrarea în șomaj tehnic și a reglementat depunerea online a documentelor pentru obținerea unor beneficii sociale pe perioada stării de urgență. Citește aici condițiile în care poți intra în șomaj tehnic si lista beneficiilor sociale care pot fi solicitate online.

Citește și Flexibilitate sau rezistență: Vor alege românii să lucreze în alte domenii sau vor opta pentru somaj tehnic?



Citeste si