HPDI: Piața serviciilor de training, teambuilding și consultanță în resurse umane a scăzut alarmant în luna martie

HPDI, firmă de training și consultanță, arată că piața serviciilor de training, teambuilding și consultanță în resurse umane a scăzut alarmant în luna martie, înregistrând cu trei sferturi mai puține proiecte.

Compania arată că, în prezent, mediul de afaceri a intrat într-o perioadă de adaptare, iar circa 80% dintre multinaționale și companiile mari, cu peste 1.000 de angajați, au reușit să pună la punct strategii funcționale pentru munca la domiciliu. Acestea sunt acum în faza de acomodare a personalului și a întregului flux operațional la noul climat și au nevoie de sprijin de specialitate. HPDI, unul dintre liderii pieței în ceea ce privește gradul de retenție a clienților, lansează în acest context un program de învățare digitală, format din webinarii online, dedicat companiilor care vor să se adapteze cât mai rapid noii paradigme de funcționare.

"Pandemia COVID-19 și restricțiile pe care le-a adus cu sine au însemnat înghețarea industriei noastre pentru o perioadă încă nedefinită, dar pe care ne-o dorim cât mai scurtă. Practic, aproape toate proiectele de training și teambuilding au fost sistate. Programele de învățare și dezvoltare au fost oprite, iar prioritățile companiilor s-au mutat aproape exclusiv în zona de supraviețuire, siguranță și continuitate în business. Acum, la aproape o lună de când marea majoritate a companiilor care și-au putut trimite angajații să muncească de acasă au făcut-o, observăm că, datorită migrării în digital, a început să crească interesul pentru webinarii", a declarat Petru Păcuraru, fondator al HPDI.

El arată că oamenii simt nevoia de ajutor în tranziția de la munca de la birou la cea de acasă, iar acest lucru se întâmplă prin stabilirea unor proceduri de lucru, prin ajustarea mentalității și a programului, precum și printr-un sistem performant de management de la distanță.

Companiile au trecut din etapa de panică provocată de pandemie și de criza medicală, în cea de teamă pentru viitorul lor. În acest moment, și-au așezat în cea mai mare parte sistemele de muncă de la distanță, iar acum vine partea de adaptare și sprijinire a angajaților, de la manageri la toți membrii echipelor. Așadar, există o nevoie accentuată pentru programe de învățare în ce privește un bun management al muncii de la distanță

Citeste si:
Studiu: Angajații marilor companii vor lucra 40% din timp de acasă...
HPDI: Angajații marilor...

Încă se caută coaching-ul

Potrivit fondatorului companiei, singurul serviciu care nu a înregistrat scăderi notabile în această perioadă a fost coaching-ul.

Companiile vor avea însă nevoie să își păstreze agilitatea și să reclădească coeziunea în cadrul echipelor, iar pentru acest lucru sesiunile de training online vor fi foarte importante în următoarea perioadă. Pentru a le veni în ajutor, HPDI a creat și lansat recent Becoming the Digital Manager, un program integrat care conține ingredientele necesare actului de management la distanță.

"Am lansat acest nou produs din dorința firească de a ne plia pe nevoile clienților și de a continua să le fim alături. Cererea pentru traininguri, în versiune digitală desigur, reîncepe să prindă contur și la nivel de piață. Noi am testat acest program în ultimele zile, pentru a vedea care este nivelul de interes. Până în prezent, consultanții și trainerii noștri au susținut mai multe webinarii și am constatat cu bucurie că am avut peste 1.500 de participanți în total. Ușor, ușor începe stabilizarea: oamenii simt nevoia de normalitate, chiar dacă este evident că vor mai urma șocuri. Anticipez că a doua jumătate din 2020 va fi una de reconstrucție, de reașezare, dar acesta este scenariul optimist", a mai punctat Petru Păcuraru.

HPDI (Human Performance Development International) este o companie din pieța locală de training, team building și consultanță de resurse umane. Compania a fost înființată în 2001 de Petru Păcuraru și are în prezent peste 30 de angajați și colaboratori.

Citeste si:
Seedblink aduce Code of Talent pe platforma locală de equity...
Seedblink aduce Code of...

Sursa foto: shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Citește și
Kurzarbeit - detalii și context. Ce trebuie să știe mediul de business?
Setari Cookie-uri