Ministerul Muncii are cunoștință de situații în care angajații aflați în șomaj tehnic sunt în continuare chemați la muncă. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că îi încurajează pe salariații aflați în această situație să sesizeze ITM, iar o serie de controle vor fi demarate.

”Avem semnale de situații în care deși au declarat suspendare temporară a activității, adică înscrierea lor în șomaj tehnic, în unele situații angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă”, a explicat ministrul.

Ea a precizat că încurajează angajații să sesizeze aceste situații și să se adreseze ITM.

Știu că trecem printr-o perioadă dificilă, dar trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat faptul că atunci când depui o cerere cu suspendarea contractelor de muncă, suspendare înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu sau nu i se dau sarcini de indeplinit în această perioadă.

Violeta Alexandru a explicat că decizia guvernului de susținere prin șomaj tehnic a fost luată pentru a sprijini angajatorii să nu încheie contractele de muncă, ci să se păstreze legătura cu oamenii, iar cadrul legat trebuie respectat.

Vom face verificări. (...) Am cerut ITM să urmărească astfel de situații.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri