Europa se relaxează, muncitorii români vor să emigreze. Explozie a numărului de aplicări pentru joburi în străinătate

Odată cu ridicarea măsurilor de lockdown din multe țări europene, s-a observat și o creștere în numărul de aplicări a candidaților românu pentru locurile de muncă din străinătate, se arată în datele platformei eJobs.ro. După experiențele avut în perioada crizei generate de coronavirus, se schimbă însă destinațiile în care aceștia vor să meargă.

Aproape 1,3 milioane de români s-au întors în țară în ultimele două luni, determinați, în cea mai mare parte, de pierderea locurilor de muncă pe care le aveau în țări precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Germania. Speriați de impactul pe care pandemia l-a avut asupra economiilor din țările în care plecaseră la muncă, dar și de valul uriaș de infectări, aceștia s-au întors acasă și au început, în primă fază, să își caute joburi noi în România.

Apoi, pe măsură ce țările europene au anunțat una după alta că relaxează restricțiile, românii au început să-și îndrepte atenția către locurile de muncă de peste granițe.

”Sunt mulți români care au așteptat momentul în care să se simtă cât de cât siguri să se întoarcă la muncă în afara țării, însă, față de anii trecuți, încă vedem o rezervă în dorința de a pleca. Unul dintre motive este acela că oamenii au început să ia în calcul mai multe aspecte atunci când se decid să emigreze, cum ar fi certitudinea că viitorul angajator le va oferi asigurare de sănătate sau că vor avea un salariu suficient de mare încât să își poată permite îngrijiri medicale sau spitalizare în cazul unei posibile infectări cu coronavirus. Înainte de perioada aceasta, rar era condiționată plecarea din țară de astfel de criterii”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Se schimbă topul țărilor dorite de români

Astfel, în luna mai au fost înregistrate aproximativ 20.000 de aplicări pentru joburile din străinătate, țările cele mai căutate de candidați fiind Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie și Grecia.

Citeste si:
Studiu: Românii se apucă de fumat pentru a se simți „cineva”
Studiu: Românii se apucă de...
Citeste si:
Tratament pentru cresterea parului
Tratament pentru cresterea...

Dacă până acum câțiva ani Spania și Italia dominau acest clasament, acum se află abia pe locurile 8 și 9 în preferințele românilor, fiind detronate de destinații precum Austria sau Belgia.

”De cealaltă parte, cele mai multe locuri de muncă disponibile vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Norvegia și Belgia, Italia și Spania coborând, și de această dată, în top, față de anii trecuți”, adaugă Bogdan Badea.

Personalul medical este la mare căutare

O altă schimbare interesantă în dinamica ultimelor două luni și jumătate este legată de faptul că cea mai căutată categorie de candidați este cea a specialiștilor din sectorul medical.

Aproape 4.000 de joburi în acest domeniu au fost postate doar în luna mai. Următorii cei mai căutați sunt muncitorii calificați, candidații care vor să lucreze în producție și cei cu experiență în construcții și instalații.

Citeste si:
În ciuda pandemiei, românii preferă călătoriile ieftine și abia...
În ciuda pandemiei, românii...

”Așa cum era de așteptat, a scăzut numărul de joburi disponibile pentru cei care vor să lucreze în turism sau în zona de baby-sitting și menaj. Iar suprasolicitarea sistemelor medicale în acest context atipic a determinat multe țări să apeleze la import de personal medical, astfel încât să facă față volumului de muncă uriaș. Este, poate, pentru prima oară când sunt căutați mai mulți specialiști decât muncitori”, mai spune Bogdan Badea.

În acest moment,peste 1.500 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile pewww.ejobs.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri