Piața de executive search a fost afectată într-o măsură destul de mare de criza generată de coronavirus. Multe din recrutări au fost amânate pe o perioadă nedeterminată, iar altele chiar anulate, însă unele au rămas în picioare. S-au căutat în continuare șefi în sectoarele care au ”mers” bine în ultima perioadă, precum IT&C, farma și chiar construcții, iar salariile oferite au urcat și la 100.000 de euro an.

”Multe din rolurile active de executive search au fost amânate pe o perioadă nedeterminată, multe dintre companiile aflate în procese de recrutare și-au amânat sau au anulat deciziile de angajare pentru astfel de roluri. Este un lucru firesc ca organizațiile să-și adapteze modul de lucru și să-și schimbe prioritățile în aceste momente de criză”, a declarat, pentru wall-street.ro, Luiza Simion, manager al diviziei Wyser din cadrul companiei GI Group.

Potrivit acesteia, numărul de proiecte de recrutare de candidați pentru posturi de middle și top management a scăzut cu minim 30%, în perioada afectată de izolare și pandemie.

”O schimbare importantă sesizată este că procesele merg și mai greu decât mergeau de regulă în zona de pozițiile executive. Se pot prelungi cu până la 6-8 luni până la ofertarea candidatului selectat. Ar fi mai multe cauze care explică această întârziere, cele mai multe sunt legate de comportamentul candidaților, care se decid mai greu, analizează foarte mult fiecare detaliu până iau decizia de a participa la interviuri și mult mai mult până iau decizia finală de a accepta o ofertă. Alte cauze țin de partea de logistică, de organizarea interviurilor, de locație, de deplasarea candidaților la interviu sau a persoanelor decidente. Multe companii iau decizia finală doar după ce are loc interviul față în față”, a menționat reprezentantul Wyser.

Citește și Lor le merge bine? Majoritatea managerilor NU se lasă ”vânați” de headhunteri în această perioadă

Situații diferite, în funcție de domeniul de activitate

”Dacă privim pe industrii, proiectele care s-au anulat vin din zona automotive, industrie care a fost foarte afectată de această situație la nivel mondial, dar și din alte tipuri de activități productive”, a explicat ea.

Pozițiile manageriale din zona de producție , în special automotive ”au picat” primele. Apoi mai multe roluri din zona de retail, dar și unele poziții din zona de management din zona de servicii.

Pe de altă parte, zonele de servicii și IT&C sunt segmente de piață care și-au păstrat un focus și pe schimbări la nivel de middle și top management iar proiectele derulate sunt în continuare active.

Sectoarele care au mers în continuare sunt IT&C, farma și chiar producție farma, FMCG și chiar construcții. Este o dinamică interesantă, companiile caută să se reinventeze, să utilizeze la maximum resursele disponibile și folosesc această perioadă pentru a-și identifica punctele forte pe piață, pentru a-și adauga altele noi”, a mai spus Simion.

În câteva luni, vor căuta cu siguranță, din nou, manageri talentați, manageri cu abilități multiple, cu viziune de pionierat și leadership, capabili să le ajute în demersurile viitoare.

Cu ce oferte au fost tentați managerii

Luiza Simion arată că salariile oferite pentru rolurile executive au fost afectate. Astfel că dacă o companie a decis să facă o schimbare de management, și-a asumat decizia inclusiv în privința salariului oferit.

Salariile oferite sunt între 70.000 euro, salariu brut anual și merg până la 100.000 euro brut anual. În schimb, bonificațiile oferite și chiar alte stimulente sunt pe un trend ascendent

Ea consideră că lucrurile vor întra în normalitate în trimestrul al treilea și al patrulea al anului, când companiile vor începe să facă investiții, vor începe să facă înlocuiri de management, după o analiză profundă a rezultatelor, și, mai ales, după ce vor înțelege direcția în care vor să meargă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri