Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, ar trebui să renunţe la vânătoarea de asistaţi sociali şi să găsească soluţii pentru faptul că jumătate din contractele de muncă înregistrate în Revisal oferă salarii nete sub 1.600 de lei, susţin reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel Alfa, într-un comunicat postat vineri pe Facebook, preluat de Agerpres.

"Haideţi să punem pe agenda doamnei ministru Turcan problemele reale ale pieţei muncii din România. Lăsaţi, doamnă, vânătoarea de asistaţi sociali (da, ştim, sunt probabil câţiva care iau nemeritat ajutorul de 250 lei pe lună)! Fiecare ministru din ultimii zece ani şi-a început mandatul în forţă, arătând cu degetul către aceştia, fără ca la final să-i lase într-o situaţie mai bună pe cei care chiar au nevoie de ajutor", se spune în postarea organizaţiei sindicale.

CNS Cartel Alfa îi atrage atenţia ministrului Muncii că nu este normal ca, într-un stat european, jumătate dintre contractele de muncă înregistrate să ofere salarii nete de sub 1.600 de lei.

"Uitaţi-vă în schimb la datele din Revisal! JUMĂTATE din contractele de muncă sunt cu salarii nete mai mici de 1600 lei! Vi se pare o situaţie normală? Demnă de un stat social european? Într-o ţară în care costurile de trai se apropie cu paşi rapizi de media din UE. Aveţi soluţii pentru asta? Aveţi de gând în mandatul dumneavoastră să acţionaţi pentru deblocarea negocierilor colective şi restabilirea dreptului la asociere sindicală?", spun reprezentanţii Cartel ALFA, în mesajul adresat ministrului Muncii.

Organizaţia sindicală arată că 50,3% din contractele de muncă înregistrate în baza de date Revisal sunt încheiate pentru salarii nete lunare situate sub 1.600 de lei, 36,9% din contractele de muncă oferă salarii nete între 1.600 şi 3.200 de lei pe lună, iar 12,8% din contractele de muncă înregistrate legal oferă salarii de peste 3.200 de lei pe lună.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri, că instituţiile din subordinea ministerului de resort - AJPIS-uri, ITM-uri, AJOFM-uri - vor demara în curând o campanie naţională de evaluare a ajutoarelor sociale, pentru identificarea acelor beneficiari care se află în situaţii cu adevărat vulnerabile, adică persoanele inapte de muncă, cele cu vârstă de pensionare şi persoanele care au în întreţinere copii mici.

Comunicatul organizaţiei sindicale a fost publicat la începutul acţiunii de pichetare organizată vineri în faţa sediului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Comitetul Confederal al CNS Cartel Alfa a decis pe 11 ianuarie 2021, "în urma analizei situaţiei actuale, a programului de guvernare, a măsurilor luate sau anunţate de actualul guvern, care dezavantajează profund şi preponderent categoriile de lucrători reprezentate de confederaţie, şi, mai larg, categoriile cele mai sărace ale cetăţenilor", declanşarea unui program de acţiuni de protest.

De ce protestează sindicaliștii

Motivele care stau la baza acestei decizii sunt:

  • politica de austeritate în domeniul salarizării (salariul minim garantat în plată crescut cu doar 41 lei net)
  • îngheţarea unor drepturi salariale, deşi piaţa muncii din România este la 66% din productivitatea orară medie a UE, iar în ceea ce priveşte costul brut al orei de muncă este la 35% din media UE;
  • îngheţarea creşterii pensiilor şi lipsa justiţiei sociale în sistemul de pensii; blocarea modificării actualei legi a dialogului social, L62/2011;
  • lipsa posibilităţii efective de negociere a contractelor colective de muncă sectoriale sau la nivel naţional; politica fiscală care dezavantajează lucrătorul (43,5% taxe sociale şi impozit, faţă de de 2,45% angajator pe bază de obligaţii internaţionale);
  • distribuirea inechitabilă a creşterii economice: 52% către capital şi circa 38% către lucrători, cu mult mai jos decât media UE, de 47,8% către lucrători; lipsa respectului faţă de legislaţia în vigoare a guvernului şi partidelor politice parlamentare din coaliţie şi blocarea în Parlament a OUG 79/2017 (transfer taxe de la angajator către lucrător), drept pentru care numeroşi angajatori în continuare nu fac modificarea creşterilor salariilor brute.

Programul acţiunilor de protest a debutat în 14 ianuarie cu Caravana drepturilor sociale.

Sursa foto: Facebook/ Confederatia Nationala Sindicala „ALFA”

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri