NetRom Software, filiala din România a companiei olandeze NetRom Software BV specializată în dezvoltarea de software cu aplicabilitate în domenii precum e-commerce, HR, asigurări, financiar, mobilitate, sănătate, deschide un centru de dezvoltare în Timișoara. Biroul NetRom din Timișoara va avea o suparafață de 1.100 mp și va funcționa în ISHO Offices, parte din proiectul multifuncțional ISHO.

NetRom este o companie olandeză de software ce dezvoltă soluții pentru furnizori independenți de software sau departamente IT ale organizațiilor mari, inclusiv companii listate la nivel mondial.

Subsidiara din Timișoara va funcționa ca parte a centrului de dezvoltare NetRom Software din România, a cărui echipă de peste 375 specialiști a crescut începând cu 1999 în Craiova.

Activitatea centrului din Timișoara va fi orientată în principal pe dezvoltarea de soluții premium de software cu aplicabilitate în diverse industrii din diferite țări europene, dar și din SUA și Canada. Investiția va genera și un număr de 90 de locuri de muncă cu specializare ridicată.

„Timișoara este un oraș atractiv care oferă specialiști cu excelente abilități tehnice și a devenit un hub de resurse umane pentru domeniul tech. Promisiunea NetRom față de clienții săi este atragerea și reținerea profesioniștilor talentați și pasionați de tehnologie. Pentru ei construim și oferim un mediu de lucru colaborativ în care ne motivăm și inspirăm unii pe alții. Investim sistematic în dezvoltarea personală, asigurăm proiecte provocatoare și suntem într-un proces constant de creștere susținută ce începând din această toamnă continuă și în Timișoara”, declară Han In’t Veld – Managing Director.

Noul birou din Timișoara va fi funcțional începând din septembrie 2021.

ISHO Offices Timisoara

Suntem încântați să contribuim la atragerea unor noi companii și investiții în Timișoara și să găzduim noul birou al NetRom Software în ISHO Offices. Vom oferi angajaților un mediu de lucru modern cu condiții excelente atât în ceea ce privește spațiile de lucru propriu-zise, cât și zona de facilități conexe – cafenele de specialitate, restaurante de top, shopping de proximitate, servicii medicale sau bancare și altele.

Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului ISHO

Având componenta office finalizată, zeci de familii care locuiesc deja în clădirile rezidențiale și majoritatea spațiilor de servicii funcționale sau în curs de amenajare, ISHO a devenit deja un pol important și un loc de referință pentru zona centrală a Timișoarei.

Dezvoltatorul se va concentra în continuare pe dezvoltarea mixului de servicii, fiind purtate negocieri cu mai mulți antreprenori și companii în acest sens. Recent, ISHO a anunțat amenajarea unui restaurant Stradale și a cafenelei de specialitate Mitzu din același lanț condus de Chef Foa.

Proiectul va include un hotel Radisson Blu, dar și o zonă pietonală amplă, spații verzi și de relaxare și servicii diverse pentru cei aproximativ 5.000 de angajați și rezidenții celor peste 1.200 de apartamente din cartier.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri